[ X ]
Dezvăluirile ex-ambasadorului Iurie Reniță, de ce s-a implicat în electorală!
9 Ianuarie

Ex-ambasadorul Iurie Reniță a dezvăluit, într-o postare pe o rețea de socializare, de ce s-a implicat în electorală, informează CURENTUL.

„Urmare propunerii făcute de liderii blocului electoral ACUM Platforma DA și PAS, am decis să mă lansez în campania electorală parlamentară pentru circumscripția uninominală nr. 26 Chişinău (Centru-Buiucani). Motivele implicării mele sunt multiple și justificate: în rezultatul unei politici interne și externe lipsită de coerentă, consecvență, substanță și responsabilitate, parcurgem cea mai dificilă perioada de la 2009 încoace în raporturile cu Uniunea Europeană și cu partenerii noștri internaționali de dezvoltare. Agenda noastră europeană a fost compromisă de o manieră arogantă și impardonabilă de actuală guvernare și niciun fel de cale – fie că e vorba de prima, a două, a treia sau chiar și a 4-a! – nu ne va salva, precum nu ne va mai ajuta nici calea kolhoznica a lui Șor.  Nu căile inventate, în funcție de conjunctură, sunt colacul nostru de salvare, ci o agenda europeană și euroatlantică cu adevărat reformatoare, unde procuratura, justiția, poliția, toate instituțiile statului se ghidează în activitatea lor cotidiană exclusiv de interesele reale ale cetățenilor, de exigențele și standardele europene și nu de „indicațiile prețioase” ale șefului celor trei trandafiri de pe strada Armenească. O agendă în care respectarea drepturilor fundamentale ale cetățeanului, a statului de drept și a libertății mass-media nu sunt doar lozinci fariseice lansate de holdingurile mediatice ale lui Plahotniuc, Dodon și Șor, ci o realitate firească pentru o societate democratică și europeană. Trebuie să recunoaștem și să conștientizăm că rolul României în reușita parcursului nostru european este unul fundamental. Apropierea de România înseamnă apropierea de Uniunea Europeană”, a scris el.

Potrivit lui Reniță, o altă cale nu există, deoarece România este deja Uniunea Europeană.

„Integrarea noastră europeană se va face, atât geografic cât și politic, neapărat cu România și prin intermediul ei.  A construi și a repara drumurile comunale și sătești nu este o mare virtute sau o „realizare epocală” a actualei guvernări, ci o obligațiune majoră a acesteia, mai ales că toate drumurile sunt construite exclusiv din banii noștri, a cetățenilor și nu a guvernanților. A te griji de cetățeni și de bunăstarea lor nu este un titlu de glorie, ci, iarăși, o obligațiune supremă a oricărei guvernări, inclusiv a celei actuale. Nu cu concerte cu diumul (în cadrul cărora sunt spălate zeci de milioane din miliardul furat) vom edifica o societate europeană și nici cu „calea lor a 4-a”, care, în realitate, înseamnă nimic altceva decât identificarea dușmanilor interni și externi. Nu cu racket-ul politic, cu eliminarea oponenților politici, discreditarea sau șantajarea lor, nu cu miile de talibani și bocitoare mediatice de gardă ale guvernarii (care au infectat spațiul doar cu ură, dispreț și aroganță față de oponenți) se construiește o societate europeană. Cetățenii noștri merită, pe bună dreptate, o altă soartă, una europeană. Nu perfidul de Plahotniuc cu duzina lui de bodyguarzi și miile de lachei, nu bufonul politic Dodon, nu incurabilul demagog Candu, nu penalul Șor cu paza lui numeroasă de corp și nici umilul și umilitul Filip trebuie să ne decidă soarta noastră și a țării noastre. Noi, cei foarte mulți și nedreptățiți, trebuie să ne luăm soarta în mâinile noastre. Noi, cei care împărtășim adevăratele valori europene și idealurile naționale românești, trebuie să fim uniți ca niciodată (toate forțele proeuropene, antioligarhice, proromânești și unioniște), să fim împreună pentru a stopa iminenta invazie ruso-dodono-șoristo-plaho-oligarhică. Altfel o să ne alegem (pentru a câta oară!), doar cu ranchiună, dezbinare, aroganță și prostie, spre bucuria și fericirea forțelor politice revanșarde, antinaționale și antieuropene.
Acestea sunt doar câteva din motivele care m-au determinat să mă implic în campania electorală. Doamne Ajută-ne ACUM!”, a mai scris Reniță.

Andriana Cheptine

Inapoi la arhiva noutaților