[ X ]
Deținuții din penitenciare și-au exprimat dreptul la vot
1 Noiembrie

La urnele mobile din penitenciarele țării, până la orele 16:00, s-au prezentat 83,4% dintre persoanele private de libertate aflate în custodia sistemului administrației penitenciare, transmite CURENTUL. 

Astfel, dintre cele 6277 persoane private de libertate cu drept de vot, 5240 și-au exprimat voința în cadrul primului scrutin al alegerilor prezidențiale din Republica Moldova.

Procesul electoral s-a desfășurat în zone special amenajate în incinta instituțiilor de detenție, dotate cu soluții dezinfectante, pixuri și măști de protecție în conformitate cu prevederile Instrucțiunii privind modalitatea de organizare și desfășurare de către Comisia Electorală Centrală a scrutinelor electorale, în condițiile situației pandemice cu infecția COVID-19. Urnele mobile din penitenciare au fost asigurate de către membrii secțiilor de votare din circumscripțiile electorale în raza cărora se află penitenciarele.

Persoanele deținute infectate cu COVID-19 și contacții acestora, deasemenea și-au exercitat dreptul de vot. Membrii birourilor electorale și observatorii au fost echipați cu măști, mănuși și combinezoane/halate de protecție și au mers prin celulele și sectoarele acestora.

Observatorii prezenți au declarat că procedura de votare s-a desfășurat fără incidente.

De menționat că, toate persoanele private de libertate ce au dorit să-și exercite dreptul de vot au fost asigurate cu acte de identitate valabile.

Cristina Parfeni 

Inapoi la arhiva noutaților