Volumul de gaze naturale consumate de către consumatorii casnici deserviți de SA „Moldovagaz” în decembrie 2021 a constituit 67,6 milioane de metri cubi, fiind în creștere cu 54,8% față de luna noiembrie a anului respectiv, informează CURENTUL.
Potrivit serviciului relații publice al întreprinderii, indicatorii sunt comparabili cu aceeași perioadă a anului 2020, când creșterea consumului a constituit 53,7%. În cazul apartamentelor cu o suprafață de până la 60 de metri pătrați, consumul a crescut cu 30,2%, de 90 de metri pătrați – cu 23,4%, de 110 de metri pătrați cu 30,4%.
La casele particulare cu o suprafață medie de 110 metri pătrați, consumul gazelor naturale a crescut cu 62,7%.
Nivelul total al încasărilor financiare pentru gazele consumate în luna decembrie 2021 va fi cunoscut după data de 20 ianuarie, când expiră termenul limită de plată a facturilor.
Cristina Gurez