[ X ]
Detalii despre ședința de constituire a Parlamentului
20 Martie

Parlamentul de legislatura a X-a se va convoca mâine în ședința de constituire. Decretul de convocare a fost semnat de Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, informează CURENTUL.

Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova informează că, potrivit articolului 63 (2) din Constituția Republicii Moldova, Parlamentul se întrunește la convocarea Președintelui Republicii Moldova în cel mult 30 de zile de la alegeri.

Şedinţa de constituire a Parlamentului nou-ales va fi prezidată de cel mai în vârstă deputat. Decanul de vârstă, ca și în legislatura anterioară, este deputatul Eduard Smirnov, care, în acest an, va împlini 80 de ani.

La prima ședință Preşedintele Curţii Constituţionale urmează să prezinte raportul privind rezultatele alegerii Parlamentului şi validarea mandatelor deputaţilor aleşi. Totodată, Președintele țării va adresa un mesaj deputaților nou-aleși.

Parlamentul se consideră legal constituit din data şedinţei de constituire.

După constituirea legală a Parlamentului se alege Preşedintele Parlamentului, vicepreşedinţii şi se formează Biroul permanent al Parlamentului. În termen de 10 zile de la prima ședință, vor fi constituite fracţiunile parlamentare, care funcţionează în baza regulamentului propriu.

Prima ședință a Parlamentului de legislatura a X-a va avea loc joi, 21 martie, ora 13.00.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților