[ X ]
[ X ]
[ X ]
Detalii de la discuția lui Dodon cu Mayr-Harting
17 Iunie

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon anunță că a avut o întrevedere cu reprezentantul special al OSCE pentru procesul de reglementare transnistreană, Thomas Mayr-Harting, care se află în Republica Moldova, într-o vizită de lucru de trei zile, informează CURENTUL.

Potrivit șefului statului, la întrevedere a participat și șeful Misiunii OSCE în Moldova, Claus Neukirch.

Într-o postare pe Facebook, Dodon oferă detalii: „Am discutat un spectru larg de chestiuni privind agenda actuală a reglementării conflictului transnistrean. În special, am vorbit despre problemele circulației libere a cetățenilor noștri peste Nistru, despre funcționarea sistemului bancar, telecomunicațiilor etc.”.

Totodată, el susține că, în cadrul discuțiilor, a apreciat rolul OSCE ca platformă principală pentru negocieri – „exprimând recunoștință pentru sprijinul acordat în procesul de apropiere a pozițiilor celor două maluri ale Nistrului, întru binele cetățenilor”.

Mihaela Conovali

Inapoi la arhiva noutaților