[ X ]
Despre ce au discutat Premierul și Președintele Adunării Parlamentare a OSCE
22 Ianuarie

Prim-ministrul Pavel Filip a avut o întrevedere cu Președintele Adunării Parlamentare a OSCE, George Tsereteli. Conflictul transnistrean, măsurile de consolidare a încrederii dintre cele două maluri ale Nistrului și alegerile parlamentare au constituit principalele teme de discuție, transmite CURENTUL.

Premierul a exprimat recunoștință Adunării Parlamentare a OSCE pentru suportul continuu acordat țării noastre în promovarea dialogului dintre ambele maluri ale Nistrului, integrarea minorităților naționale, reformarea justiției şi consolidarea statului de drept.

Pavel Filip a trecut în revistă progresele obținute în soluționarea conflictului transnistrean prin semnarea mai multor decizii protocolare. Printre principalele realizări au fost menționate: asigurarea bunei funcționări a școlilor din stânga Nistrului cu predare în grafie latină, apostilarea diplomelor de studii de la Tiraspol, asigurarea accesului fermierilor din raionul Dubăsari la terenurile lor agricole, precum și admiterea autovehiculelor cu numere neutre în traficul internațional.

„Atunci când există suport, se pot obține rezultate. O să depunem eforturi consolidate pentru a menține în continuare această dinamică pozitivă”, a spus Pavel Filip. Premierul a apreciat contribuția partenerilor în promovarea procesului de reglementare a conflictului transnistrean, menționând că formatul „5+2” este cel mai potrivit în acest sens. Totodată, șeful Executivului a solicitat OSCE să se implice mai activ în facilitarea evacuării munițiilor de la Cobasna, care reprezintă un pericol în regiune.

La rândul său, Președintele Adunării Parlamentare a OSCE, George Tsereteli, a confirmat disponibilitatea forului interparlamentar de a sprijini în continuare Republica Moldova în procesul de soluționare a conflictului transnistrean.

Oficialii au făcut un schimb de opinii și privind viitorul scrutin parlamentar. George Tsereteli a salutat angajamentul ferm al autorităților de a organiza alegeri libere, corecte și transparente, respectând toate standardele internaționale. În acest sens, premierul a apreciat disponibilitatea OSCE de a monitoriza alegerile din 24 februarie, menționând importanța obiectivității din partea echipei de observatori.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților