[ X ]
Desfășurarea activităților în baza patentei de întreprinzător se va permite până la data de 31 decembrie 2022
30 Iulie

Desfășurarea activităților în baza patentei de întreprinzător se va permite până la data de 31 decembrie 2022. Parlamentul a aprobat în lectura a doua, în ședința plenară de astăzi, prelungirea termenului, informează CURENTUL.

Potrivit modificărilor legislative, activitățile în bază de patentă vor fi permise în cadrul piețelor comerciale, precum și în locurile autorizate de administrația publică locală.

Totodată, desfășurarea activităților în bază de patentă va fi permisă până la sfârșitul anului 2022 numai pentru cei care, la data de 31 decembrie 2019, vor deține patente.

Scopul proiectului este de a asigura continuitatea activității titularilor de patentă și susținerea micilor întreprinzători în obținerea veniturilor.

Anterior, legislația prevedea că activitățile în baza patentei de întreprinzător vor putea fi desfășurate până pe data de 31 decembrie 2019.

De menționat că, conform datelor statistice, numărul deținătorilor de patente este în descreștere: în 2017 erau 19 295, în 2018 – 17 059, în iulie 2019 – 15 479.

Andriana Cheptine

Inapoi la arhiva noutaților