Deputatul fracțiunii Partidului „Șor”, Petru Jardan, a venit cu o reacție la dosarul pe numele său trimis astăzi în judecată de către Procuratura Generală, transmite CURENTUL.
Petru Jardan menționează că momentul trimiterii a fost ales intenționat.
„Continuă spectacolul regizat de Procuratura Generală. În plină campanie electorală, instituția anunță că a trimis în judecată dosarul în care sunt vizat. Nu încape îndoială că momentul a fost ales intenționat, pentru a pune presiune pe mine, dar și pe Partidului „ȘOR”. Este mai mult decât evident că cei care stau în spatele acestui joc folosesc Procuratura Generală drept bâtă politică pentru a lovi în oponenți. Dosarul în care sunt învinuit pe nedrept nu are nicio bază juridică, iar în loc de dovezi, procurorii operează cu supoziții și speculații”, menționează Jardan.
Deputatul mai spune că „minciunile Procuraturii nu le mai crede nimeni”.
„Raționamentele acestui atac sunt eminamente politice, iar tot ce-și doresc autorii acestuia este să neutralizeze Partidul „ȘOR”, pentru a-i opri drumul către Parlament. Doar că oamenii nu pot fi prostiți cu asemenea jocuri ieftine. De partea noastră avem rezultatele, pentru noi vorbesc faptele, iar minciunile Procuraturii nu le mai crede nimeni. Sperăm că justiția va triumfa și instanța de judecată va face dreptate în acest caz, iar din tot acest circ se va alege praful”, mai spune deputatul.
Cristina Parfeni