Deputatul socialist, Grigore Novac susține că, astăzi, a făcut o interpelare către Procuratura Generală a Republicii Moldova, transmite CURENTUL.
Într-o postare pe o rețea de socializare, Grigore Novac a menționat că, motivul sesizării a constituit informația care a parvenit în adresa sa cu referire la Organul de Urmărire Penală din Elveția, care a intentat un dosar penal pe numele deputatului Vladimir Plahotniuc.
„Din informația pe care o dețin, informația dată a parvenit și în Secția Cooperare Internațională din cadrul Procuraturii Generale a Republicii Moldova, iar despre acest fapt cunoaște și Eduard Harunjen care deja timp de trei săptămâni a luat apă în gură despre acest fapt. Organul de Urmărire Penală din Elveția solicită informații suplimentare de la Procuratura Generală referitor la alte crime și abuzuri a liderului democraților din Republica Moldova”, a scris Novac.
Andriana Cheptine