Fracţiunea parlamentară a Partidului Socialiştilor din Republica Moldova (PSRM) a propus astăzi, în cadrul unei conferinţe de presă, ca indexarea pensiei să fie de 2 ori pe an, cu un cuantum de cel puțin 20%, informează CURENTUL.
Deputatul Victor Sorocean a declarat că, astăzi, minimul de existență pe țară este de 1813 lei, iar pensia medie este 1278 de lei.
„Din 690 de mii de pensionari din republică, circa 640 de mii trăiesc cu pensie medie sau mai puțin decît este minimul de existență pe țară”, a punctat Sorocean.
Potrivit lui, proiectul de lege, propus de PSRM, prevede indexarea pensiei nu o dată pe an cum este prevăzut în prezent, dar de două ori pe an – la 1 aprilie și la 1 octombrie. „Cuantumul indexării nu poate fi mai mic de 20 la sută. Indexarea pensiilor cu puțin peste 6% doar o dată pe an este foarte puțin. Guvernarea trebuie să se îngrijească de cei care au stat la baza formării statului, cei care au construit clădirile în care astăzi stau demnitarii”, a mai declarat Victor Sorocean.
Potrivit lui, proiectul este susținut și de Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon.
Totodată, membrii PSRM s-au adresat Premierului Pavel Filip. „Solicităm Guvernului să examineze, repetat, proiectul de lege al PSRM, prin care este propusă o altă abordare a indexării pensiilor”, a mai spus deputatul.
Andriana Cheptine