[ X ]
Deputații Parlamentului European au atras atenția asupra arestului preventiv de lungă durată a lui Ilan Șor și încălcarea drepturilor acestuia
8 Iunie

Astăzi, 8 iunie, vice-președintele Partidului ȘOR, Marina Tauber a făcut publică în cadrul unei conferințe de presă, prima reacție a deputaților din cadrul Parlamentului European cu privire la arestul și situația în care se află Președintele Partidului ȘOR, Ilan ȘOR, transmite CURENTUL.

Potrivit Marinei Tauber, circumstanțele și arestul lui Ilan ȘOR au ajuns în atenția celei mai importante instituții europene și anume Parlamentul European.

În cadrul conferinței de presă, Marina Tauber a specificat faptul că la sfârșitul lunii mai, Partidul Șor a trimis Parlamentului European, o solicitare de a interveni în situația nejustificată a arestului în privința Președintelui Partidului, Ilan Șor.

Ca urmare a adresării Partidului ȘOR, într-un timp foarte scurt, Partidul a primit primul răspuns din partea Parlamentului European. Pe numele Partidului a fost recepționată o copie a scrisorii europarlamentarului dl Lorenzo Fontana, care reprezintă Comitetul pentru drepturile civile, justiției și afacerilor inerne în cadrul Parlamentului European.

De asemenea, originalele scrisorii au fost trimise de Parlamentul European în adresa Parlamentului Republicii Moldova, Guvernului și Procuraturii Generale.

Potrivit Marinei Tauber, această scrisoare adresată Parlamentului European a fost o măsură forțată, după un an de proteste ale susținătorilor și membrilor de partid, după zeci de apeluri ale avocaților privind schimbarea măsurii preventive, precum și altor acțiuni, direcționate la stoparea tratamentului inechitabil față de Președintele Partidului ȘOR, Ilan ȘOR.

În răspunsul său, europarlamentarul a remarcat în mod special inadmisibilitatea încălcării drepturilor civile și personale ale omului de afaceri, filantropului, persoanei politice și publice, domnului Șor. Deputatul atrage atenția asupra faptului, că arestarea și limitarea libertății aduc prejudicii nu doar reprezentantului autorităților locale – primarului orașului Orhei, dar și locuitorilor orașului Orhei, care sunt lipsiți de posibilitatea contactului direct cu primarul lor.

„Se pune întrebarea logică: oare este corectă și eficientă aplicarea față de un om politic, primar, persoană care contribuie în mod activ la investigare a unor astfel de măsuri dure precum restricțiile privind libertatea? Corespunde aceasta practicilor europene?”.

Totodată, în adresare se remarcă faptul că, Ilan Șor „din primele zile a conlucrat în mod activ cu ancheta, nu se ascundea de anchetă. Mărturiile sale, recunoașterea cinstită cât și informațiile furnizate autorităților de investigare au permis să se avanseze în mod substanțial în investigarea cazului și chiar să descopere componenta corupției în cercurile superioare ale clasei politice a Moldovei. Anume el este persoana cea mai interesată în investigarea cauzei fraudelor bancare. A ajuns principalul pătimit – a pierdut un important proiect de afaceri, banca a ajuns în stare de faliment, pe nedrept este prejudiciată reputația sa”.

De asemenea, europarlamentarul își exprimă speranța, că situația și circumstanțele în care s-a pomenit dl Ilan ȘOR vor lua un curs pozitiv, dând asigurări autorităților moldovene că va monitoriza îndeaproape evoluția evenimentelor.

„Pentru noi, europenii, problemele de încălcare a drepturilor și restricționare a libertăților personale, nedreptatea în cadrul proceselor judiciare sau faptele de aplicare dură, în mod disproporționat a legilor sunt deosebit de acute”, a menționat europarlamentarul Lorenzo Fontana.

2

1

3

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților