[ X ]
Deputații din primul Parlament: „Cerem Parlamentului Republicii Moldova să se întrunească pe 27 martie într-o ședință solemnă”
22 Martie

Semnatarii Declarației de Independență a Republicii Moldova, în cadrul unei conferințe de presă, au anunțat despre colectarea semnăturilor pentru aprobarea Declarației de Unire cu România, informează CURENTUL.

Nicolae Misail, semnatarul Declaraței de Independență, a oferit câteva detalii cu privire la scopul Declarației.

„Anul acesta se întâmplă niște evenimente care ne-au obligat pe noi să venim cu niște explicații. Mulți ne laudă că am fost în primul Parlament și mulți ne reproșează de ce am semnat Declarația de Independență și nu cea de Unire. Iată că astăzi am venit cu Declarația de Unire”, a precizat acesta.

Semnatarul Declarației de Independență, Vasile Nedelciuc, a comunicat numărul semnăturilor colectate, dar și importanța declarației de Unire. „Vreau să menționez că, pe timp de iarnă, într-un termen scurt am reușit să obținem semnăturile a peste 80 de oameni, mai avem de colectat semnăturile a minimum 20 de oameni, astfel lista este deschisă. Dezamăgiți că actuala clasă politică nu a reușit să implementeze reforme democratice, care ar garanta un nivel de clasă decent ne mobilizează să venim cu un mesaj. Ne exprimăm susținerea și solidaritatea cu localitățile din Republica Moldova, care au adoptat Declarațiile de Unire cu România. Chemăm toate partidele de orientare democratică, să-și revadă opțiunile, de asemenea, prin reprezentanții lor în primării, guvern și agenții ale statului – să nu pună piedici, ci să promoveze cu toată dăruirea. Solicităm minorităților etnice din Republica Moldova, ca în spiritul dreptății să nu se opună cursului firesc istoric de reunificare a unui neam. Cerem Parlamentului Republicii Moldova să se întrunească pe 27 martie într-o ședință solemnă, transmisă în direct, la care să participe în dezbateri reprezentanții tuturor partidelor parlamentare. Urmare a acestei ședințe, conducerea Parlamentului, dar și a Guvernului Republicii Moldova ar trebui să inițieze discuții cu Parlamentul și Guvernul României, în vederea pregătirii până în toamnă a unei ședințe comune, la care să fie stabilită o foaie de parcurs pentru Unirea celor 2 state românești”, a precizat el.

Un alt semnatar al Declarației de Independență, Valentin Dolganiuc, a vorbit despre necesitatea Unirii Republicii Moldova cu România. „La 1918 în Basarabia nu era nici o școală românească, acum peste timp sa trecem la 1991, independența Republicii Moldova nu este nimic altceva decât opera românilor din Basarabia. Este o consecință firească a apariției mișcării de eliberare națională. 1991 este consecința revenirii a limbii române, a luptei pentru revenirea la grafia latină. Mulți repetă că Parlamentul de atunci nu a făcut mare lucru, pentru noi acest act de independență nu a fost nimic altceva de cât prima etapă a scoaterii Basarabiei din Uniunea Sovietică. Frontierele statelor moderne au fost trasate pe liniile de marcare lingvistice, de ce noi cei care vorbim limba română nu ne regăsim într-un singur spațiu românesc? Unica salvare și ieșire din situație este revenirea în spațiul firesc românesc”, a conchis el.

Mihaela Conovali

Inapoi la arhiva noutaților