[ X ]
Deputat: S-a decis deja politic cine va ocupa cele două funcții de membru în cadrul Consiliului Audiovizualului
18 Iunie

Deputații Lilian Carp și Vasile Năstase consideră că decizia Biroului permanent al Parlamentului privind desemnarea a două candidaturi din partea Parlamentului R. Moldova în cadrul Consiliului Audiovizualului trebuie să fie returnată, din motiv că este una politică, transmite CURENTUL.

Deputatul Lilian Carp, în cadrul unor declarații de presă, a prezentat un proces verbal al fracțiunii PDM, din 22 mai, cu privire la desemnarea a doi candidați în cadrul Consiliului Audiovizualului.

„S-a hotărât desemnarea candidaților Victor Focșa și Larisa Manole. Fracțiunea decide politic cine va activa în această instituție. Considerăm că, Comisia de profil trebui să întoarcă înapoi în cadrul Biroului permanent aceste candidaturi și să aibă loc organizarea unui concurs nou, să vină lumea să poată candida”, a spus Lilian Carp.

La rândul său, deputatul Vasile Năstase a menționat că nu Biroul permanent trebuie să se ocupe de desemnarea acestor candidaturi. „Nu putem accepta acest lucru din partea PSRM și PDM. Luăm în calcul o eventuală adresare la Curtea Constituțională sau altă instanță de drept. Conform Codului serviciilor media, nu este scris că în cazul în care candidații sunt desemnați de Parlament, să se ocupe de asta Biroul permanent, dar Comisia specializată. Toți cei înscriși trebuie să vină în fața Comisiei să-și apere șansele”, a spus Vasile Năstase.

De menționat că, în ședința de ieri, Biroul permanent a aprobat patru candidaturi la concursul de suplinire a două funcții vacante de membru al Consiliului Audiovizualului. Victor Focșa, Larisa Manole, Ala Ursu-Antoci și Vadim Mișin vor concura la proba interviului care urmează a fi organizată și desfășurată de către Comisia parlamentară cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților