[ X ]
Deputat român: „Justiția „independentă” din R. Moldova nu se dezminte”
26 Iunie

Deputatul român, precum și ex-candidatul Partidului Unității Naționale (PUN) la funcția de primar al municipiului Chișinău, Constantin Codreanu, în cadrul unei postări pe o rețea de socializare, s-a referit la ultimele evenimente privind invalidarea alegerilor din municipiul Chișinău, informează CURENTUL.

„Justiția „independentă” din R. Moldova nu se dezminte. Curtea Supremă de Justiție a menținut decizia instanțelor inferioare de nevalidare a alegerilor locale pentru primăria mun. Chișinău”, a menționat el.

Prin urmare, Codreanu s-a referit și la acțiunile ce ar trebui să le întreprindă opoziția. „Un abuz fără precedent prin care voința electoratului este dată peste cap de curți aservite în întregime puterii. Democrația din cel de-al doilea stat românesc este în pericol. Sper să se înțeleagă acest lucru la București, Bruxelles și Washington. Este un semnal fără echivoc din partea regimului antidemocratic Plahotniuc-Dodon în perspectiva alegerilor parlamentare care vor avea loc la sfârșitul acestui an. Opoziția trebuie să își dea mâna și sa lupte pentru debarcarea actualei guvernări”, a declarat Codreanu.

Mihaela Conovali

Inapoi la arhiva noutaților