[ X ]
Deputat: Este foarte important să avem posibilitatea de a discuta public cu ministrul Sănătății
26 Februarie

Deputatul fracțiunii „Partidului Acțiune și Solidaritate, Blocul ACUM”, Dan Perciun, astăzi – în cadrul unei conferințe de presă, a solicitat audierea Ministrului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Viorica Dumbrăveanu, mâine, în plenul Parlamentului, informează CURENTUL.

„Este foarte important să avem posibilitatea de a discuta public despre măsurile care sunt întreprinse de Guvern”, a declarat Perciun.

Deputatul a specificat și unele subiecte care vor fi abordate la audierea ministrului:

· Care este bugetul alocate pentru prevenirea și combaterea Coronavirusului în Republica Moldova;

· care este exactă procedura de verificare a persoanelor care intră pe teritoriul Republicii Moldova;

· ce se va întreprinde în cazul în care o persoană va fi depistată cu febră;

· care sunt echipamentele de protecție speciale pentru medici;

· de câte spații de carantină dispunem, câte locuri sunt disponibile;

· de câte ventilatoare și monitoare dispunem;

· sunt suficiente testele din Republica Moldova pentru a depista Coronavirus sau trebuie procurate și altele suplimentare;

· dacă au avut loc instruiri pentru medicii infecționiști;

· care sunt stocurile exacte de medicamente și dacă sunt suficiente.

Mihaela Conovali

Inapoi la arhiva noutaților