[ X ]
Democrații solicită majorarea alocațiilor pentru anumite categorii de persoane
27 Februarie

Deputata fracțiunii Partidului Democrat din Moldova (PDM), Ruxanda Glavan, în cadrul unui briefing de presă – în timpul ședinței Parlamentului, s-a referit la proiectele partidului în vederea majorării alocațiilor unor categorii de persoane, informează CURENTUL.

„Fracțiunea PD a elaborat și a înaintat, spre aprobare, un proiect de lege pentru protecția suplimentară a persoanelor care au avut de suferit în urma deportărilor staliniste și, ulterior, reabilitate. Trebuie să menționăm că, actualmente, dreptul de acordare a ajutorului material anual pentru aceste persoane este stipulat doar la nivel de hotărâre de Guvern, iar valoarea acestuia constituie 1000 de lei. În timp ce, același tip de prestație socială pentru alte categorii sunt garantate prin lege și au un cuantum mult mai mare”, a spus Glavan.

„Considerăm că, este echitabil ca ajutorul acesta material să devină consfințit prin lege, totodată, solicitând dublarea acestuia, de la o mie – la două mii de lei, pentru fiecare victimă a acestor deportări”, a mai spus deputata.

Totodată, Glavan s-a referit la revenirea asupra unui proiect inițiat de PDM. „Tot în cadrul acestui proiect, propunem și revenirea la un alt subiect inițiat de colegii noștri deputați, când am solicitat majorarea alocației pentru participanții la acțiunile de luptă pentru apărarea integrității teritoriale a Republicii Moldova, pentru participanții la acțiunile de luptă din Afganistan, și alte state. Insistăm asupra revenirii la propunerea noastră inițială și majorarea alocației respective pentru toți apărătorii patriei – până la 500 lei lunar”, a conchis democrata.

Mihaela Conovali

Inapoi la arhiva noutaților