Standardele de competență profesională a auditorilor Curții de Conturi a Republicii Moldova (CCRM) prezintă un sistem de referință important pentru autoevaluarea nivelului de performanță al angajaților instituției. Curtea de Conturi definitivează elaborarea unui cadru de competențe profesional, care va consolida capacitățile necesare unui auditor public pentru competențele financiare, de conformitate și de performanță, precum și de dezvoltare profesională.
Astfel, în cadrul unei ședințe interne au fost puse în discuție proiectul documentului, care va reprezintă fundamentul sistemului de competențe instituit în cadrul Curții de Conturi. Documentul este elaborat cu suportul partenerilor de dezvoltare din cadrul Oficiului Național de Audit din Suedia (ONAS), în scopul asigurării bunei implementări a obiectivelor stipulate în Strategia de dezvoltare a Curții de Conturi pentru perioada 2021-2025.
Participanții la ședință au subliniat că, sistemul de competențe profesionale reprezintă un ansamblu de instrumente aferente managementului resurselor umane în cadrul unei instituții supreme de audit, fiind aplicabil în tot ciclul de viață a unui angajat în cadrul organizației.
Menționăm că, în anul 2021 a demarat Proiectul ”Consolidarea capacităților și abilităților instituționale, organizaționale și profesionale ale Curții de Conturi a Republicii Moldova de a lucra și comunica în conformitate cu principiile și standardele INTOSAI”. Suportul multilateral, oferit de ONAS va permite instituției să-și consolideze capacitățile pe domeniile identificate, inclusiv și consolidarea managementului resurselor umane, care presupune elaborarea cadrului de competențe pentru auditorii CCRM.