Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut, astăzi, o întrevedere cu Premierul Pavel Filip, dar și cu candidatul la funcția de Ministru al Finanțelor, Ion Chicu, iar după – a semnat decretul de numire în funcție, informează CURENTUL.
Ion Chicu a depus jurământul.
După numire, Igor Dodon a felicitat echipa guvernamentală cu faptul că, începând cu ziua de astăzi, are un adevărat profesionist.
„Este unul dintre cei mai buni specialiști în domeniul bugetar-fiscal. Eu, fără mari dubii, am semnat acest decret, pentru că, într-adevăr, consider că dl. Chicu este unul dintre cei mai buni, care va face față la toate problemele și provocările ce vor fi. Vă urez succese! Funcția de ministru este și una politică, dar eu știu că sunteți, în primul rând, un tehnocrat. Noi am activat împreună în mai multe guverne, sunt ferm convins că veți face față, și din partea instituției prezidențiale veți avea tot suportul pentru perioada mandatului”, a precizat Dodon.
La rândul său, Premierul Filip, la fel, i-a adus felicitări pentru această funcție importantă și responsabilă.
„Pentru mine, nu a fost un lucru complicat, de data aceasta, de a-l înainta pe dl. Chicu la această funcție. De fapt, a fost secretar general la MF, a fost implicat plenar în activitatea Ministerului. De azi înainte va avea și această responsabilitate politică, care nu este una ușoară și nu este una simplă. Succese, astfel încât oamenii să se bucure de mandatul dvs., să fiți apreciat pe final”, a punctat Filip.
Andriana Cheptine