„Politica de stat a regimului – îndatorarea și împovărarea poporului. Stimați cetățeni, după discuții cu reprezentanți ai mai multor ministere, știu precis că bugetul public național nu are bani pentru îndeplinirea pomenilor electorale ale lui Plahotniuc”. Aceasta a comunicat, în cadrul unei postări pe o rețea de socializare, vicepreședintele Partidului Platforma Demnitate și Adevăr, Alexandru Slusari, informează CURENTUL.
„Ministerul finanțelor nu se poate descurca cu nouă lege privind salarizare în sectorul bugetar. Pentru a rezista pănâ la alegeri în următoarele două luni statul va împrumuta miliarde de la bănci, majorănd semnificativ datoria internă. Deja la 2 ianuarie au fost împrumutate peste 470 mln. lei sau de 2,5 ori mai mult decăt în anul trecut în perioada similară”, a mai adăugat el.
În același timp, el s-a referit și la alte detalii. „Totodată, rețineți că în anul 2018 prima plasarea a Valorilor Mobiliare de Stat a avut loc pe 9 ianuarie. Plus toate autoritățile abilitate au primit indicații de a încăsa pentru perioada imediat următoarea sumele maximale de amenzi de la agenți economici și populația”.
Cristina Pendea