Republica Moldova ar putea rămâne fără transport rutier public de la începutul lunii februarie. Asociația Patronală a Operatorilor de Transport Auto (APOTA) a adresat o scrisoare deschisă pe numele ministrului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, prin care anunță că, „dacă MIDR nu va executa cerințele normelor de drept de a efectua calculele reale și de a aplica tarifele la serviciile de transport și la serviciile de autogară, atunci în scurt timp transportatorii, în semn de protest vor sista activitatea pe rutele regulate”, transmite CURENTUL.
„Deja a patra lună transportatorii rutieri ce deservesc rutele regulate naționale și MIDR nu pot ajunge la un numitor comun privind mărimea tarifului la serviciile de transport și la serviciile de autogară. Prevederile legislației care apără drepturile transportatorilor și obligă MIDR să aplice un tarif în baza calculelor reale sunt încălcate și ignorate într-un mod cinic de către minister”, se arată în scrisoarea APOTA.
De asemenea, Asociația afirmă că: „Majoritatea transportatorilor sunt în prag de faliment. Costurile nu mai pot fi acoperite de încasări. În toate raioanele țării există rute care nu se mai operează, iar numărul acestora este în creștere. Deja avem localități din care au fost sistate toate rutele. Populația acestor localități se deplasează cu taximetre sau cu transport ilicit și achită mult mai mult decât ar fi achitat dacă tariful ar fi fost majorat de către MIDR în baza unor calcule reale”.
Potrivit APOTA, „de la numirea noului Guvern și până în prezent nu a fost întreprinsă nicio măsură îndreptată spre soluționarea problemelor acumulate în domeniul transporturilor”.
„În cazul în care MIDR în termeni restrânși nu va prezenta calcule reale ale tarifului la serviciile de transport și a tarifului la serviciile de autogară, nu va veni cu măsuri clare și realizabile de soluționare a problemelor acute din ramură, nu va opri procesele corupționale și nu se va dezice de protejarea intereselor ilegale, atunci transportatorii, la începutul lunii februarie în semn de protest își vor sista activitatea pe rutele regulate”, avertizează APOTA.
Doina Buruiană