[ X ]
Declarație: „Constituția nu prevede obligația Președintelui de a da răspuns în 14 zile la solicitările Primului ministru”
1 Octombrie

Aspectele legalității suspendării Președintelui R. Moldova, Igor Dodon, la numirea noilor miniștri, precum și catalogarea acestei acțiuni drept o confruntare politică și blocaj instituțional, a fost discutată, astăzi, în cadrul dezbaterilor publice în cadrul cărora au participat reprezentanți ai instituțiilor implicate, transmite CURENTUL.

La dezbateri au participat Nicolae Eșanu, secretar de stat al Ministerului Justiției, Sergiu Sârbu, deputat democrat, Ion Ceban, șeful fracțiunii PSRM în Consiliul Municipal Chișinău, și consilierul prezidențial Maxim Lebedinschi.

„Din partea șefului statului a avut loc o încălcare gravă a Constituției. Am înaintat o sesizare la Curtea Constituțională (CC) pentru a soluționa acest blocaj. Nu am avut nici cea mai mică plăcere de a merge la CC cu această sesizare. CC a spus nu o dată că nu șeful statului este responsabil de programul de guvernare. El poate să refuze candidaturile motivat, iar în cazul în care candidaturile sunt înaintate repetat, e obligat să semneze. A patra oară CC a constatat circumstanțele ce asigură interimatul funcției de Președinte. Sperăm că astfel de precedente nu vor mai fi”, a spus deputatul democrat Sergiu Sârbu.

„CC nu are nici un drept legal să se implice sau să pună baza la anumite precedente care sunt exemple în alte state. Problema a apărut când s-a mers la interpretarea art.98 din Constituție. În una dintre Hotărâri, CC a abrogat anumite atribuții ale Președintelui care nu-i aparțin. Constituția nu prevede obligația Președintelui de a da răspuns în 14 zile la solicitările Primului ministru și nu prevede obligația de a numi miniștrii a doua oară, la solicitarea acestuia. Toate procedurile de verificare ale candidaților se fac în Parlament”, a spus consilierul prezidențial, Maxim Lebedinschi.

„În opinia Guvernului, CC, în conformitate cu Constituția, este abilitată de a interpreta unele aspecte și ceea ce spune CC are autoritate legală în materie de interpretare a Constituției. În caz de divergență între Parlament și CC, predominantă este părerea CC. Sunt de acord că există unele probleme cu unele Hotărâri CC, dar în măsură în care CC s-a pronunțat pentru absolut toate autoritățile statului problema e definitiv soluționată. Hotărârile judecătorești se execută și nu se discută. Odată ce discutăm aceste decizii și Hotărâri, subminăm statul de drept”, a spus secretarul de stat Nicolae Eșanu.

„CC, spre mare regret, devine filială de partid ca și multe alte instituții. Când au nevoie fac apel la CC și ea servil aprobă. Președintele are tot dreptul de a avea unele suspiciuni înainte de numirea candidaților. La moment, Președintele RM este singura persoană care beneficiază de legitimitate deplină prin care reprezintă nu doar alegătorii, dar și populația”, a spus socialistul Ion Ceban.

Dezbaterea a fost organizată de Agenția de Presă IPN.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților