În urma discuțiilor organizate de către ședința Clubului de discuții „STOP FALS”, cu genericul „Manipularea informațională în campania electorală” s-a ajuns la concluzia că actuala campanie electorală a fost „cea mai murdară campanie” din punct de vedere informațional, informează CURENTUL.
Petru Macovei, director executiv al Asociației Presei Independente, a accentuat că mass-media a folosit mijloace de manipulare pe parcursul campaniei electorale.
„Pentru noi, este important să vorbim despre manipularea informațională din campania electorală. Și pot spune, cu certitudine, că o campanie mai “murdară” decît aceasta nu există. Foarte puțin jurnaliști astăzi se mai gîndesc la felul cum ei fac prin materialele lor jurnalistice experimente cu creierii oamenilor și cum vor reacționa oamenii în urma asimilării acestor informații. Aici se află un ghem întreg de probleme, care ar trebui discutat – asta și vă îndemn pe toți să ajungem la niște concluzii, soluții care să înceapă “autocurățarea” de acei jurnaliști care nu-și fac onest munca”, a declarat Macovei.
Ion Bunduchi, expert media, la fel a declarat că o campanie mai „murdară” ca aceasta nu a existat pînă acum. „Mai murdară campanie electorală ca săptămîna trecută nu am avut pînă acum”, a declarat el, precizînd că, de asemenea, „au fost multe știri publicate doar din opinii, care nu aveau un substrat factologic suficient”.
Totodată, Bunduchi a declarat că ar trebui să se întreprindă anumite măsuri față de acei jurnaliști care încalcă Codul Deontologic – așa cum se practică în țările din Europa. „Ce facem cu acești colegi ai noștri – să nu le strîngem mîna este puțin spus, poate trebuie să facem o listă neagră cu acești jurnaliști?! De exemplu, în Germania și în alte țări – dacă un jurnalist a încălcat Codul Deontologic, el nu mai poate fi angajat în altă parte pentru că face de rușine instituția de presă, însă la noi jurnaliștii fac ce vor, fără anumite constrîngeri de cunoștință. Eu îndemn jurnaliștii să țină cont de Codul Deontologic și de normele etice, atunci cînd își exercită meseria”, a mai spus expertul.
Anastasia Borta