[ X ]
Declarația României: Este o victorie a democrației
12 Iulie

România felicită cetățenii Republicii Moldova pentru votul exprimat și salută victoria obținută de forțele reformiste și pro-europene în alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie 2021, informează CURENTUL cu referire la un comunicat al Ambasadei României în Republica Moldova.

„Este o victorie a democrației, ce marchează un pas decisiv în direcția unui parcurs european ireversibil al Republicii Moldova, proces pe care România l-a susținut permanent și îl va susține și în continuare, fără rezerve. Cetățenii Republicii Moldova s-au exprimat în mod clar, prin votul lor, în favoarea consolidării statului de drept, accelerării și eficientizării luptei împotriva corupției și construirii unor instituții democratice solide, cu adevărat europene, care să lucreze în beneficiul lor”, se mai arată în declarația Ambasadei.

Sursa mai declară că eforturile în direcția avansării parcursului european, mai ales prin implementarea reformelor cuprinse în Acordul de Asociere încheiat cu Uniunea Europeană, rămân unica garanție a asigurării dezvoltării Republicii Moldova și a prosperității pentru toți cetățenii săi.

„România exprimă speranța formării cât mai rapid posibil a unui Guvern care să susțină abordarea pro-europeană și să continue, în mod susținut, procesele de reformă. Ca și până acum, România va fi alături de Republica Moldova pe acest drum în baza Parteneriatului strategic bilateral pentru integrarea europeană a Republicii Moldova și a comunității de limbă, cultură și istorie, inclusiv în ceea ce privește continuarea proiectelor în beneficiul direct al cetățenilor și în sprijinul agendei europene a Republicii Moldova”, se mai arată în declarație autorităților române.

Mihaela Conovali

Inapoi la arhiva noutaților