[ X ]
Decizia PL care vizează PAS, PPDA și PLDM cu referire la alegerile parlamentare
1 Noiembrie

Partidul Liberal (PL) invită Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), Partidul Platforma Demnitate și Adevăr, dar și Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM) la masa de negocieri, transmite CURENTUL.

Într-un comunicat de presă, PL a anunțat că, în ședința Biroului Politic, s-a decis necesitatea imperativă de a demara procesul de negociere cu partidele proeuropene de opoziție extraparlamentară PAS și PPDA, precum și cu PLDM, partid parlamentar care și-a asumat prin statutul său dezideratul Unirii.

„Considerăm că, PL, PLDM, PAS și PPDA sunt partide care și-au demonstrat angajamentul de a demola regimul dictatorial. Chiar dacă PAS și PPDA au anunțat că vor lansa la 3 noiembrie blocul electoral ACUM, format din PAS și PPDA, suntem de părerea că există loc de dialog pentru a ne asigura că, după alegerile din 24 februarie nu vom admite reinstaurarea regimului care, de pe acum, își arată pornirile despotice de control pe verticală a tuturor puterilor din stat. Este evident faptul, că doar prin eforturi comune și conjugate putem opri pericolul de a ne izola total de lumea civilizată. Ne putem pomeni ostaticii ”cortinei de fier”, fără libera circulație în spațiul UE, fără piața europeană de desfacere, fără libertatea de gândire și exprimare. Având în vedere faptul că, există semnale sigure că V. Plahotniuc, precum fac toți dictatorii, își formează propria opoziție ”proeuropeană” și ”unionistă” pentru a pune obstacole de a accede în parlament partidele care au demonstrat în timp și prin fapte că sunt adepții acestor valori”, se spune în comunicat.

Potrivit PL, votul mixt presupune 50 de mandate obținute pe liste de partid și 51 de mandate pe circumscripții uninominale, dintr-un singur tur.

„Este clar că, partidele de dreapta se află în dezavantaj din start, din motiv că PD și PSRM și-au croit circumscripțiile după bunul lor plac, mai mult decât atât, au înțelegerea să nu concureze pe aceeași circumscripție. Același lucru trebuie să facem și noi, pentru a nu ne exclude reciproc și a deschide larg porțile pentru candidații PD/PSRM. Reieșind din cele expuse, PL cheamă PAS, PPDA și PLDM la un dialog sincer și deschis, în vederea coordonării de a fi înaintat și susținut un singur candidat pe fiecare circumscripție uninominală, din partea acestor partide”, se mai spune în comunicat.

Andriana Cheptine

Inapoi la arhiva noutaților