[ X ]
Decis în Parlament! Mai mulți cetățeni vor beneficia de ajutor pentru perioada rece a anului
16 Februarie

Proiectul de lege cu privire la modificarea condițiilor de stabilire și acordare a ajutorului social și ajutorului pentru perioada rece a anului a fost aprobat în lectura a doua cu unanimitatea voturilor deputaților prezenți la ședința plenară, informează CURENTUL.

Scopul principal al proiectului este majorarea multiplicatorului pentru venitul lunar minim garantat, utilizat la stabilirea dreptului la ajutor pentru perioada rece a anului. Prin urmare, mai mulți cetățeni vor putea beneficia de această prestație socială.

De asemenea, proiectul presupune extinderea termenului de luare a deciziei privind acordarea dreptului la ajutor social și la ajutor pentru perioada rece a anului cu 20 de zile lucrătoare – până la 40 de zile. Astfel, organele sistemului de asistență socială vor avea mai mult timp la dispoziție pentru a procesa toate cererile depuse de solicitanți.

De menționat că pentru anul 2023 au fost estimați cca 220 mii de beneficiari de ajutor pentru perioada rece a anului lunar. În acest scop, au fost aprobate mijloace financiare necesare pentru plata prestației respective în volum total de cca 770 milioane de lei.

Inapoi la arhiva noutaților