[ X ]
De mic visa să activeze în cinematografie, iar acum e vicepreședinte al CCA. Cum a fost calea spre succes a lui Nicolae Damaschin
10 Martie

Nicolae Damaschin, vicepreședintele Consiliului Coordonator al Audiovizualului din Republica Moldova și-a început cariera încă de la vârsta de 17 ani. Din copilărie visa activeze în cinematografie. Despre aceasta el a vorbit în cadrul proiectului CURENTUL –  „Carieră de succes”.

„Cariera am început-o la vârsta de 17 ani la Televiziunea Naționala, fiind student la Facultatea de Regie, având marea onoare să fiu elevul maestrului Valeriu Gagiu, un regizor și scenarist de mare valoare, care m-a făcut să învăț arta regizorală și să îmi depășesc limitele. A fost un vis din copilărie să activez în cinematografie, însă realitățile din anii ’90, când industria cinematografică era la pământ, m-a făcut să urmez cariera de regizor TV. Astfel, în 1995, am început activitatea la televiziunea națională, în funcție de butafor, iar peste 6 luni am reușit sa devin regizor secund, unde am practicat meseria de regizor, fiind implicat în zeci de proiecte televizate și am făcut echipă bună cu adevărați profesioniști de la care am învățat mult ca: Galina Furtună, Mircea Surdu, Margareta Reabcov, Olga Rotari etc. Iar în 1997, la vârsta de 19 ani am fost promovat în postul de regizor TV în cadrul Companiei „Teleradio Moldova”, devenind cel mai tânăr regizor din istoria televiziunii”, spune Nicolae Damaschin.

Timp de 16 ani, Nicolae Damaschin a profesat la televiziunea națională și a activat în mai multe departamente din televiziune.

„Am realizat o multitudine de proiecte TV și emisiuni care s-au bucurat de rating înalt. Paralel cu cariera, reușeam să duc o viață socială foarte activă care m-a format în plan politic și social. Din 1998, fiind membru al Federației Organizațiilor Studențești și Tineret din Moldova, am reușit cu colegii să promovăm politici de tineret, să organizăm zeci de evenimente destinate tinerilor, târguri cu locuri de muncă, să punem temelia sărbătorilor cum ar fi: Ziua studentului și cea a tineretului, să organizăm zeci de conferințe care au promovat inițiative de succes. Spiritul și activismul meu civic indirect m-a împins spre marea schimbare care a venit în anul 2011, când am fost numit membru al Consiliului Coordonator al Audiovizualului. Noul meu rol a venit ca o provocare, aveam o echipă nouă, activități asupra mai multor proiecte, norme și acte legislative, planuri și ambiții pentru a îmbunătăți starea audiovizualului autohton”, povestește el.

„Să faci ceea ce îți place” – asta este cheia succesului lui Nicolae Damaschin.

„De multe ori m-am prins la ideea că lucram ore în șir fără a duce contul timpului și zilelor care le munceam la un proiect, iar rezultatul final mă făcea să mă simt împlinit, fiecare emisiune realizată, fiind ca un trofeu atât pentru mine, cât și pentru echipa mea. Mereu am făcut lucrurile care mi-au plăcut și am crezut în ele, iar rezultatele acumulate pe parcursul anilor mă fac să fiu plăcut surprins acum: după absolvirea facultății în câțiva ani am obținut 3 titluri de master, în politologie, economie, drept, la București, Chișinău, Strasbourg, au urmat studiile de doctorat, am absolvit Institutul European de Studii Politice, am urmat studiile la Centrul European pentru Studii de Securitate George C. Marshall, trening-uri și vizite de lucru în mai multe state în domeniul mass-media ș.a.m.d”, ne-a mai spus actualul vicepreședinte al CCA.

Însă asta nu e tot, Nicolae Damaschin are planuri „cruciale” în anul 2017.

„Anul 2017 îl consider unul crucial pentru domeniul audiovizualului autohton, anul când sper că va fi adoptat un nou Cod al Audiovizualului, care va prevedea mai multe pârghii menite să protejeze spațiul mediatic autohton și să promoveze produsul autohton la TV și radio. În 2017, doresc și mă străduiesc să petrec cât mai mult timp cu familia, să am o comunicare cât mai sinceră și constructivă cu copiii și să o ajut în toate pe soția mea. De asemenea, un vis de al meu care m-ar bucura să devină realitate în acest an, este sa creez Academia de Televiziune, unde să se regăsească profesioniștii din TV, iar începătorii să învețe meserie de la cei mai buni”, ne-a mai dezvăluit el.

damaschin

damaschin1

damaschin2

damaschin3

damaschin4

damaschin5

damaschin6

damaschin7

damaschin8

damaschin9

Anastasia Borta

Inapoi la arhiva noutaților