Modificarea Legii fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală (FAOAM) pentru anul 2023 a fost votată în lectura a doua de Parlament. Potrivit PROIECTULUI de lege, elaborat de Ministerul Sănătății, vor fi majorate cu aproximativ 399 de milioane de lei sau 12,8 % atât veniturile, cât și cheltuielile FAOAM.
În mare parte, majorarea cheltuielilor este necesară pentru a crește cu 15 % salariile personalului medical din instituțiile medico-sanitare publice încadrate în sistemul asigurării obligatorii de asistență medicală, începând cu data de 1 octombrie 2023.
„Toți lucrătorii medicali – medici, asistente medicale și medici rezidenți vor primi sporul salarial de 15 la sută, cei care sunt finanțați din FAOAM. Medicii rezidenți, de asemenea, vor primi un spor de 15 % la plățile pentru gărzile de noapte. Din acest punct de vedere, este un spor substanțial, nu atât cât am dori, dar este echivalent cu posibilitățile actuale ale statului”, a precizat vicepreședintele Comisiei protecție socială, sănătate și familie, Adrian Belîi.
De asemenea, vor fi cheltuite peste 69 de milioane de lei pentru procurarea de servicii medicale pentru acordarea asistenței medicale pacienților cu AVC acut, precum și în cadrul programelor speciale.
Proiectul de modificare a Legii fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală a fost elaborat în urma analizei indicatorilor fondurilor pe parcursul anului, precum și în baza priorităților stabilite pentru acordarea serviciilor medicale necesare populației.