Toate discuţiile despre necesitatea modificării sistemului electoral în Moldova, de fiecare dată, de-a lungul anilor au pornit de la constatarea a două mari probleme: omului nu i se acordă dreptul de a alege candidaţi concreţi (iar în cazul candidaţilor independenţi pragul este într-atât de mare încât despre şansele reale ale acestora de a trece în Parlament nici vorbă nu poate fi), ci i se impune o listă de partid; partidele mari preiau şi voturile micilor partide, distribuind între ele mandatele nedistribuite în cadrul alegerilor, astfel alegătorii ce şi-au dat votul pentru micile partide rămânând de facto nereprezentaţi în Parlament. Pornind de la aceste două mari probleme, de fiecare dată au fost înainte fie propuneri/proiecte de legi ce au vizat introducerea sistemului electoral uninominal, fie propuneri/proiecte de legi ce au vizat introducerea sistemului mixt, fie propuneri/proiecte de legi ce au vizat diminuarea pragului electoral (în unele cazuri pentru partide şi blocuri, în altele – pentru candidaţii independenţi). De fiecare dată soluţiile propuse au purtat însă un caracter radical şi au pornit de la interesele celor ce deţineau puterea decizională la momentul respectiv, pe când soluţiile pentru ambele probleme menţionate mai sus tot timpul au stat la suprafaţă.

Desigur, sistemul electoral mixt sau cel uninominal pot fi soluţii democratice pentru apropierea puterii de popor, pentru a asigura o mai bună interacţiune a aleşilor şi alegătorilor şi pentru a-i responsabiliza pe cei dintâi. Problema nu este în aceste sisteme propriu-zis, ci în condiţiile concrete ce există şi care nu pot fi ignorate atunci când se preconizează astfel de schimbări. Ambele sisteme sunt bune pentru ţări cu democraţii avansate, în care există veritabile instituţii democratice, pârghii de control eficiente asupra proceselor politice şi electorale, dar şi reglementări legale ce şi-au dovedit eficienţa în timp. Din păcate, Republica Moldova nu întruneşte nici una din aceste condiţii. Democraţia firavă din ţara noastră, instituţiile statului controlate totalmente politic, lipsa oricăror pârghii pentru combaterea manifestărilor electorale anormale, un cadru legal imperfect, peticit, care lasă o mulţime de spaţii de interpretare – toate acestea arată că Republica Moldova nu este şi, probabil, nu va fi gata nici în anii următori de implementarea unui sistem electoral uninominal sau mixt. Acest lucru îl înţelege şi puterea (dar insistă pe schimbarea sistemului electoral, pentru că, la moment acest lucru o avantajează), îl înţelege şi opoziţia (care nu în zădar protestează, critică, se opune intenţiei guvernării), îl înţeleg şi partenerii noştri de dezvoltare (care, în ultimul timp, au devenit mult mai duri şi mai ultimativi atunci când formulează mesaje ce vizează Republica Moldova). Dar, aceasta nicidecum nu înseamnă că cele două probleme formulate în debutul prezentului material trebuie trecute cu vederea. Din contra, odată ce toată societatea a fost „sensibilizată” la maximum şi acum înţelege mai bine ca oricând că ceva nu e în regulă cu sistemul electoral, acest moment favorabil trebuie folosit pentru a face maximum ce se poate de făcut în situaţia dată.

Primul pas care se impune este introducerea votului preferenţial, astfel încât alegătorii să poată vota liste de partid, dar, totodată, şi candidaţi concreţi din aceste liste. Dacă vor vrea să obţină un scor mai mare, partidele vor trebui să includă în liste personalităţi integre, respectate, în stare să atragă simpatia alegătorilor, dar nu saci cu bani, persoane loiale sau prieteni ai liderului de partid. Astfel, ar fi şi o competiţie externă (în cadrul căreia ar concura partidele), dar şi o competiţie internă între candidaţi, la final în prim plan ieşind cei mai buni. Ca să nu mai vorbim de faptul că astfel ar fi redusă cu mult corupţia politică, excluse cazurile când locurile în listă sunt pur şi simplu vândute, iar în Parlament ajung nu acei care au muncit şi merită, ci acei care au plătit. Un asemenea sistem de vot ar satisface şi dorinţa alegătorilor de a vota candidaţi concreţi, dar şi ar exclude riscurile aferente sistemului uninominal sau mixt, menţionate mai sus.

Al doilea pas ce se impune ar fi excluderea pragului electoral pentru partide, blocuri şi candidaţii independenţi. Fiecare formaţiune politică va fi prezentă în Parlament în funcţie de numărul de voturi acordate de alegători, iar numărul de voturi ce va reveni unui mandat de deputat va fi calculat în baza numărului total de voturi exprimate în cadrul scrutinului. Astfel, nici un partid nu-şi va însuşi voturile altor partide, nici un alegător, ce a participat la alegeri, nu va rămânea nereprezentat în Parlament (cu excepţia cazurilor, când partidul sau candidatul respectiv va acumula mai puţin de numărul de voturi câte vor reveni unui mandat de deputat). Ca să nu mai vorbim de faptul că, în sfârşit, şi candidaţii independenţi vor fi trataţi nedescriminatoriu şi vor avea şanse reale de a ajunge în Parlament.

Sunt două soluţii simple şi eficiente, care, totodată, pot fi considerate şi de compromis în situaţia extrem de dificilă în care s-a ajuns. Aceste soluţii ar putea real constitui un prim pas înainte spre îmbunătăţirea sistemului electoral, spre eliminarea lacunelor existente. Şi nu este exclus că anume aceste două soluţii pot fi acea piatră de temelie pe care ulterior să se construiască noul sistem electoral – uninominal sau mixt. Dar aceasta deja va depinde de gradul de democraţie ce va fi atunci în Republica Moldova.

Dumitru Spătaru