Necesitatea consolidării dimensiunii sectoriale printr-o viziune politică ar reprezenta ingredientul principal şi noul orizont al politicii Parteneriatul Estic pentru a rămâne o inițiativă de succes pentru toţi. Declaraţia a fost făcută ieri de către secretarul de stat Daniela Morari la conferinţa aniversară ”10 ani a Parteneriatului Estic: Realizările de astăzi, Obiectivele de mâine”, informează CURENTUL.
Potrivit unui comunicat de presă, în discursul său, Daniela Morari s-a referit la importanţa Parteneriatului Estic pentru consolidarea relaţiilor bilaterale şi cooperarea multilaterală cu Uniunea Europeană, fiind evocate cele mai relevante evoluţii înregistrate în acest sens. Totodată, oficialul moldovean, apreciind lansarea procesului de reflecţii cu privire la viitorul Parteneriatului Estic, a subliniat importanţa elaborării unei noi viziuni de lungă durată. „Necesitatea de a consolida dimensiunea sectorială printr-o viziune politică ar reprezenta ingredientele şi noul orizont al politicii PaE pentru a rămâne o inițiativă de succes pentru noi toţi”, a reliefat oficialul moldovean.
De asemenea, secretarul de stat a participat la atelierul de lucru privind „PaE @10 – provocări pentru următorii ani”, care a servit drept platformă de discuţii cu oficiali şi reprezentanţi ai cercurilor academice şi centrelor de analiză atât din statele PaE, cât și cele din statele membre ale UE. Daniela Morari a pledat pentru asigurarea eficienţei reuniunilor multilaterale ale Parteneriatului Estic, consolidarea formatelor de cooperare sectorială şi implicării plenare a societăţii civile în procesul de reflecţii despre viitorul PaE.
În cadrul evenimentului, Daniela Morari a avut o întrevedere cu ambasadorul Emil Brix, director al Academiei Diplomatice din Viena, fiind discutată dezvoltarea cooperării între Institutul Diplomatic pe lângă Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova şi Academia Diplomatica din Viena.
Cristina Gurez