[ X ]
Dacă în Parlament niciun partid nu va avea majoritate, ce coaliție ar trebui să se formeze? Răspunsul unui ex-deputat din primul Parlament!
4 Ianuarie

Scriitorul și cineastul, fost deputat în primul Parlament al R. Moldova, Mihai Poiată a fost întrebat într-un interviu pentru europalibera.org, dacă în Parlament niciun partid nu va avea majoritate, ce coaliție ar trebui să se formeze. În context, el a declarat că, noi întotdeauna reieșim dintr-o versiune ideală a viitorului, informează CURENTUL.

”Va trebui să ne amintim că politica este arta posibilului și că trebuie să învățăm arta compromisului, arta negocierilor. Noi nu ne-am învățat să negociem, noi nu avem negociatori, apropo. Poate că ar trebui să avem niște negociatori profesioniști. Eu vin la partidul cutare și aflu ce și-ar dori numaidecât, ce ar fi dispus să cedeze, în baza căror condiții, apoi mă duc la partidul cu care s-ar putea face o eventuală alianță: „Voi puteți declara un moratoriu asupra chestiunii cutare? Da, este în programul vostru electoral, puteți convinge electoratul că acum prioritățile, timp de doi, trei sau patru ani sunt: 1, 2, 3, 4. Nu scoatem din program, nu renunțăm, dar, reieșind din situația care s-a creat în Parlament, în societate, situația regională, relațiile cu țările vecine, noi putem obține aceste lucruri.” Și le enumerăm: 1, 2, 3, 4. Noi suntem categorici: ori, ori. Noi vrem să se facă lucrurile într-o noapte. Nu se întâmplă așa. Într-o noapte s-a făcut colectivizarea: De-colectivizarea se face ani, zeci de ani la rând, fiindcă de-colectivizarea se produce în mintea noastră”, a precizat Poiată.

Andriana Cheptine

Inapoi la arhiva noutaților