[ X ]
[ X ]
[ X ]
Curtea de Conturi a studiat experiența Georgiei în domeniul finanțării politice
4 Iulie

O delegație comună a reprezentanților Comisiei Electorale Centrale (CEC), Centrului de Instruire Continuă în Domeniul Electoral (CICDE), Curții de Conturi a Republicii Moldova (CCRM) și ai Ministerului Finanțelor ai Republicii Moldova (MF) a vizitat Georgia pentru a prelua experiență și bune practici în domeniul finanțării politice. Curtea de Conturi a fost reprezentată de Natalia Trofim, șef Direcție generală auditul finanțelor publice, transmite CURENTUL.

Delegația a vizitat Oficiul de Stat de Audit, Comisia Electorală Centrală, Centrul pentru Dezvoltarea Sistemului Electoral, Reforme și Instruire, organizația Transparency International Georgia și Societatea Internațională pentru Alegeri Libere și Democratice. Au fost puse în discuție aspecte legate de monitorizarea și controlul respectării prevederilor legale privind finanțarea partidele politice, implementarea tehnologiilor informaționale moderne în procesul de depunere și examinare a rapoartelor financiare, organizarea instruirilor, asigurarea transparenței și corectitudinii activității privind finanțarea politică.

În context, delegația din Republica Moldova a participat la lucrările conferinței regionale “Banii în politică”, eveniment care a reunit, în perioada 26-27 iunie curent, experți în domeniul electoral, reprezentanți ai organizațiilor internaționale precum și autorități electorale din țările Parteneriatului Estic. Participanții au pus în discuție rolul societății civile în monitorizarea rapoartelor financiare a partidelor politice, utilizarea tehnologiilor moderne în finanțarea campaniilor electorale, rolul rețelelor de socializare, sursele de finanțare a partidelor politice etc.

Vizita a fost organizată în cadrul Proiectului „Level UP: Finanțarea politică cu integritate”, implementat de Institutul Internațional pentru Democrație și Asistență Electorală (International IDEA), cu suportul financiar al Uniunii Europene.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților