Instituțiile supreme de audit (ISA) membre ale Organizației europene a ISA – EUROSAI, ieri, au participat la lucrările celui de-al XI Congres al EUROSAI. Evenimentul a fost organizat în format online de către ISA a Republicii Cehe, instituție care a preluat președinția EUROSAI de la ISA a Turciei, informează CURENTUL.
Echipa Curții de Conturi a Republicii Moldova (CCERM) a fost reprezentată la eveniment de Marian Lupu, Președintele CCRM, membrii Curții de Conturi, Andrei Munteanu și Petru Rotaru, precum și Violeta Balan, șef Secție relații externe și comunicare.
Menționăm că, Congresul EUROSAI a fost organizat online pentru prima oară în istoria organizației, din cauza situației pandemice, fiind focusat pe cele mai importante aspecte care necesită a fi discutate și aprobate, pentru asigurarea funcționalității organizației.
Congresul a fost precedat de ședința 53-a a Consiliului de guvernare EUROSAI, la care au fost aprobate principalele documente și decizii, înaintate pentru examinare și aprobare în cadrul Congresului XI EUROSAI.
Astfel, în cadrul Congresului au fost prezentate și aprobate rapoartele de activitate ale președinției, secretariatului, ale grupurilor de lucru și altor structuri ale organizației, rapoartele financiare și rapoartele auditorului. De asemenea, au fost examinate și aprobate planul financiar al organizației pentru următorii ani, modificările tehnice la Planul strategic al Eurosai, precum și modificările la Statutul organizației.
Congresul a oferit posibilitatea de a transmite conducerea organizației de la actualul președinte – ISA a Turciei – la viitorul președinte al Eurosai, ISA a Cehiei. De asemenea, au fost aprobați noii membri ai Consiliului de guvernare al EUROSAI – ISA a Marii Britanii și a Lituaniei.
Cristina Pendea