[ X ]
Curtea de Conturi a întrunit Consiliul Consultatativ: A fost făcută o prezentare a Raportului de Activitate pentru 2017
24 Mai

Consiliul Consultativ pe lângă Curtea de Conturi a Republicii Moldova (CCRM) s-a întrunit în ședință, transmite CURENTUL.

Președintele Consiliului și Curții de Contrui, Veaceslav Untila a vorbit despre ultimele realizări ale instituției supreme de audit, menționând despre posibilitatea efectuării unui audit comun/paralel a bazinului fluviului Nistru, pentru elucidarea problemelor legate de situația ecologică a râului. De asemenea, oficialul a informat membri Consiliului despre noua Lege privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi a Republicii Moldova, noile prevederi în comparație cu precedenta lege organică, aspecte ale conlucrării CCRM cu Parlamentul, precum și despre instruirea și certificarea auditorilor.

În cadrul ședinței a fost făcută o prezentare a Raportului de Activitate pe anul 2017. În acest context, Nina Onofrei, șef Direcție generală planificare, metodologie, controlul calității și instruire profesională, în prezentarea sa, s-a referit la cele mai semnificative rezultate înregistrate în această perioadă: consolidarea instituțională în vederea eficientizării activității cotidiene, cooperarea cu Parlamentul și instituțiile guvernamentale, deschiderea către informare și dialog. De asemenea, membri Consiliului au fost informați despre acțiunile în cadrul Acordului de asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană, despre cooperarea cu Oficiul Național de Audit din Suedia (ONAS), care acordă suport în decurs de 10 ani în calitate de partener de dezvoltare și mentor, etc.

Membrii Consiliului în cadrul ședinței au pus în discuții un șir de tematici relevante, precum nivelul de implementare a recomandărilor CCRM de către entitățile auditate. La acest capitol, audiența a fost informată despre realizarea activităților cu privire la recomandările neimplementate. La fel, au fost înaintate propuneri cu privire la Programul activității de audit pentru anul 2019.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților