[ X ]
Curtea de Conturi a auditat Ministerul Apărării
28 Iunie

Curtea de Conturi a Republicii Moldova a examinat Raportul auditului asupra rapoartelor financiare consolidate ale Ministerului Apărării (MA) încheiate la 31 decembrie 2022.

Ministerul Apărării este organul central de specialitate al administrației publice care asigură realizarea politicii guvernamentale în domeniul politicii de apărare, planificării apărării naționale, analizei și informației militare, resurselor sistemului național de apărare, dezvoltării resurselor umane în domeniul militar, învățământului în domeniul milităriei, cooperării internaționale în domeniul militar și interoperabilității militare.

În anul 2022, Ministerul Apărării a gestionat resurse în valoare de 1,5 mld. lei și cheltuieli în valoare de 1,2 mld. lei. De asemenea, în anul 2022 Ministerul Apărării a administrat patrimoniu în valoare totală de 4,2 mld. lei.

Cele mai semnificative neconformități și carențe care au stat la baza exprimării opiniei de audit cu rezerve au fost următoarele:

  • MA a recunoscut neregulamentar în evidența contabilă 13 bunuri imobile cu suprafața de 13,48 mii m2 care, conform înscrisurilor din Registrul bunurilor imobile, aparțin terților, fiind privatizate. În rezultat, valoarea raportată a soldului grupei de conturi „Clădiri” a fost supraevaluată cu 5,4 mil. lei. Deficiențele constatate se datorează nedefinitivării procesului de divizare a costului construcțiilor gestionate prin excluderea valorii și suprafețelor locuințelor privatizate, condiționat de operarea modificărilor în Ordinul ministrului finanțelor nr. 216 din 28.12.2015, cu prevederi exhaustive aferente procedurii de divizare a costului acestora abia la finele anului 2022;
  • MA a clasificat eronat, cheltuielile privind crearea unui sistem informațional ca active nemateriale. În rezultatul acestor erori, valoarea raportată a soldului grupei de conturi „Active nemateriale” a fost supraevaluată cu 2,7 mil. lei, iar soldul contului „Investiții capitale în active în curs de execuție” fiind subevaluat cu aceeași sumă;
  • o unitate militară, pe parcursul mai multor ani, nu a calculat uzura aferentă mijloacelor fixe, astfel, doar pentru mijloacele fixe intrate pe parcursul anului 2022,  uzura necalculată a constituit 1 mil. lei.

MA a instituit un mecanism defectuos de relații cu o întreprindere de stat,  fiind fondator al acesteia. Auditul a constatat că întreprinderii de stat i-au fost transmise cu titlu gratuit terenuri, veniturile de la darea în arendă a terenurilor fiind încasate în contul întreprinderii de stat menționate. Se menționează că în temeiul prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 91/2019 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la valorificarea terenurilor proprietate publică a statului, acestea urmau a fi încasate în bugetul de stat. În rezultat, la bugetul de stat nu au fost încasați 0,45 mil. lei. de la darea în arendă a terenurilor proprietate publică.

De asemenea, auditul a evidențiat tergiversarea procesului de reorganizare a întreprinderilor de stat a căror fondator este Ministerul Apărării. Astfel, încă în anul 2004 urma să fie efectuată reorganizarea prin fuziune (absorbție) a Î.S. „CCM Vichi” cu Î.S. „Aeroportul International Mărculești”, fondator al cărora la acel moment era Ministerul Apărării. În consecință urmau a fi efectuate înscrisurile respective în Registrul unităților de drept, însă radierea din Registrul menționat a Î.S. „CCM Vichi”  până în prezent nu a avut loc.

Nu a fost definitivată și reorganizarea altor două întreprinderi de stat precum, Î.S. „Combinatul de deservire socială” și Î.S. „Centrul de pregătire a specialiștilor pentru Armata Națională”, care conform Hotărârii Guvernului nr. 698/2018, urmau a fi reorganizate prin absorbție și, respectiv, transformare într-o singură instituție publică. Principala cauză a nedefinitivării reorganizării întreprinderilor de stat respective este interpretarea greșită de către MA a prevederilor Legii nr. 220/2007 privind înregistrarea de stat a persoanelor juridice și a întreprinzătorilor individuali, și anume, prezența obligațiunilor față de bugetul public național nu permite definitivarea reformei. Însă conform informației Serviciului Fiscal de Stat, acesta nu poate servi drept un impediment pentru efectuarea reformelor de reorganizare a întreprinderilor de stat în cadrul absorbției prin transformare.

Un alt factor care stopează implementarea acestor reforme îl constituie nedelimitarea și neînregistrarea de către întreprinderile de stat a tuturor proprietăților dobândite și transmise de către MA, inclusiv a terenurilor, precum și lipsa listei bunurilor incluse în capitalul social. În acest sens, urmează a fi întreprinse măsuri pentru conformare la prevederile Legii nr. 29/2018 privind delimitarea proprietății publice și Legii nr. 246/2017 cu privire la întreprinderea de stat și întreprinderea municipală.

Pe parcursul misiunii de audit, Ministerul Apărării a remediat unele neconformități atestate, astfel:

  • a fost inițiat procesul de ajustare prin divizare a valorilor contabile și a suprafețelor transmise în proprietatea privată din cadrul blocurilor locative gestionate de minister și de întocmire a proiectelor proceselor-verbale de divizare a valorii contabile a acestor bunuri imobile;
  • au fost încetate relațiile contractuale cu 2 agenți economici care arendau terenurile proprietate publică de la o întreprindere de stat pentru desfășurarea activităților agricole;
  • în vederea unificării structurii Centrelor militare teritoriale, în anul 2023 au fost elaborate Statele de personal identice pentru toate Centrele militare, acestea fiind aprobate de Cancelaria de Stat la 30.05.2023, ulterior urmând a fi actualizate şi Fișele de post
Inapoi la arhiva noutaților