[ X ]
Curtea Constituțională a decis: Ţigările nu pot fi vândute lângă şcoli sau spitale
8 Aprilie

Curtea Constituțională a confirmat constituționalitatea interdicţiei de comercializare a produselor din tutun în chioşcuri/gherete/pavilioane, la o distanţă mai mică de 200 m de la instituțiile de învățământ şi cele medico-sanitare, după ce un fost deputat depusese o sesizare la subiect, transmite CURENTUL.

Acesta a pretins că această interdicţie ar contraveni Constituţiei, de vreme ce este valabilă doar pentru chioşcurile/gheretele/pavilioanele cu o suprafaţă mai mică de 20 m2, nu şi pentru magazine. Însă, Curtea a reţinut că aceste unități comerciale provizorii mici pot funcționa în condiții mai puțin rigide decât cele stabilite pentru magazine, supermagazine, magazinele mixte etc. Prin urmare, pe de o parte, acest fapt le permite să fie amplasate în cele mai accesibile și mai aglomerate locuri pentru grupurile protejate. Pe de altă parte, acestea pot reamplasate într-o altă locație (i.e. la o distanță mai mare de 200 m), fără a fi necesare eforturi insurmontabile. Astfel, prin această interdicţie, Parlamentul a urmărit realizarea a două scopuri: protecția sănătății tinerilor și protecția sănătății colectivității în general.

Potrivit unui comunicat de presă, Curtea a ținut cont și de riscul comercializării produselor din tutun către minori și a considerat că unitățile comerciale staționare dispun de mai multe garanții (i.e. camere video) decât unitățile comerciale provizorii.
„Curtea a pornit de la prezumția că unitățile comerciale staţionare sunt în măsură să respecte mai riguros interdicția de a comercializa produse din tutun către minori, decât unitățile comerciale provizorii, și a considerat că tratamentul diferențiat existent în acest caz este justificat.

De asemenea, Curtea a constatat că în timp ce produsele din tutun nu sunt vizibile de la intrarea în unitățile comerciale staționare, inversul este valabil în cazul unităților comerciale provizorii, fapt care le asigură o vizibilitate sporită pentru publicul larg și, în special, pentru grupurile protejate. Această constatare corespunde datelor științifice, potrivit cărora persoanele care frecventează instituțiile de învățământ tind să procure adesea produse din tutun de la unitățile comerciale mici, deoarece asigură o vizibilitate mai înaltă a acestor produse.

Nivelul accesibilității unităților comerciale provizorii este mai mare decât în cazul unităților comerciale staționare. Acest fapt le asigură un volum mai mare de vânzări ale produselor din tutun decât în magazine, supermagazine, magazine mixte etc. Astfel, având în vedere faptul că produsele din tutun reprezintă un produs principal pentru unitățile comerciale mici, unitățile respective pot fi considerate cea mai populară sursă pentru procurarea produselor din tutun în rândul grupurilor protejate”, se spune în comunicat.

Totodată, Curtea a avut în vedere faptul că de la adoptarea interdicției contestate până când aceasta a devenit operantă, unitățile comerciale au avut la dispoziție patru ani pentru a se adapta la noile condiții impuse de legislator.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților