Procuratura Generală a Republicii Moldova dezminte informațiile apărute în spațiul public privind cererile de extrădare a lui Vladimir Plahotniuc.
Instituția precizează că, în cadrul procedurii de extrădare din Republica Elenă, toate acțiunile au fost întreprinse corect și legal, în strictă conformitate cu competențele autorităților centrale responsabile și cu legislația națională, precum și cu tratatele internaționale aplicabile.
Procesul a respectat principiul „regulii specialității”, care prevede că persoana extrădată poate fi trasă la răspundere sau judecată doar pentru faptele și capetele de acuzare indicate în cererea de extrădare și admise de statul solicitat. Astăzi, procurorii de pe lângă Curtea de Apel Atena i-au comunicat lui Vladimir Plahotniuc cele două cereri suplimentare de extrădare, depuse de Ministerul Justiției la 4 august 2025 și de Procuratura Generală la 8 august 2025.
Următoarele etape țin exclusiv de competența autorităților elene, respectiv transmiterea cererilor către instanța de judecată și pronunțarea hotărârilor aferente, fără ca data ședințelor de judecată să fi fost stabilită până în prezent. Pentru toate cele trei cereri de extrădare, decizia finală și definitivă aparține Ministerului Justiției al Republicii Elene. Autoritățile competente din Moldova așteaptă aceste decizii și vor putea acționa pentru preluarea persoanei doar după comunicarea lor oficială.
Procuratura Generală subliniază că unele declarații recente făcute public nu corespund adevărului, afectează credibilitatea juridică a instituțiilor implicate și pot genera tensiune inutilă în opinia publică. În procedurile internaționale, respectarea strictă a prevederilor tratatelor este esențială pentru atingerea obiectivului principal – garantarea supremației legii.