Cândva industria tutunului era una de bază în Republica Moldova. În perioada sovietică (an de referinţă 1975), ponderea producerii de tutun în PIB era de 22,9%, iar implicarea forţei de muncă în producerea tutunului era de 24,3% din totalul persoanelor angajate în câmpul muncii. În anii de independenţă, statul nu doar că nu a susţinut deloc industria tutunului, dar, deseori, a dat impresia chiar că a făcut totul pentru distrugerea atât a producătorilor de tutun, cât şi a producătorilor de produse de tutun. În rezultatul „luptei cu fumatul”, a fost distrusă o ramură de bază a economiei naţionale, iar consumul de produse de tutungerit a crescut continuu, la fel ca şi numărul de fumători. Astăzi, experţii estimează că, dacă e să se revină la cultivarea tutunului pe măcar circa 20 mii hectare, s-ar asigura aproximativ 30 000 locuri de muncă (oameni direct implicaţi în procesul de recoltare a tutunului) şi încă aproximativ 10 000 de angajaţi în domeniile adiacente industriei tutunului. Tutunul recoltat pe 20 mii hectare ar contribui la formarea PIB cu 1,05%. Ca să nu mai vorbim de faptul că diminuarea presiunii pe producătorii locali de produse de tutun ar avea şi ea consecinţe benefice asupra bugetului de stat, dar şi din punct de vedere al creării noilor locuri de muncă. Pentru aceasta însă se impune o schimbare de abordare şi aceasta poate porni de la studierea exemplelor relevante şi a practicilor aplicate de alte ţări, care pun accentul pe dezvoltarea industriei tutunului. În rândurile de mai jos ne vom referi la mai multe exemple de acest fel, care, cu siguranţă, merită să fie studiate de factorii decizionali.  

1.Exemplul SUA

Statele Unite ale Americii nu au ratificat Convenţia Cadru a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (iar recent chiar au ieşit din respectiva organizaţie) pentru Controlul Tutunului (FCTC). Politica internă în acest domeniu în SUA este controlată în mare parte de Food and Drug Administration (FDA). Din 2009, FDA are autoritate asupra produselor din tutun (Legea „Family Smoking Prevention and Tobacco Control Act”). Însă regulile impuse de FDA sunt mai flexibile decât recomandările OMS. De exemplu: nu interzic complet aromele (au interzis doar țigările mentolate de curând); nu interzic complet publicitatea sau sponsorizările (cum recomandă FCTC); permit comercializarea unor produse noi, inclusiv țigări electronice, pe baza unor cereri de „marketing autorizat” etc.

2. Exemplul Suediei

Suedia este singura ţară din Uniunea Europeană care permite vânzarea de snus (un tip de tutun oral), în ciuda interdicţiei impuse de FCTC.

Apropo, Suedia are un cadru flexibil pentru fumat în aer liber, comparativ cu multe alte ţări europene, deşi reglementările privind fumatul în locuri închise sunt stricte.

3.Exemplul Poloniei

Polonia, similar cu alte ţări din estul Europei, poate avea taxe mai mici pe tutun decât media europeană, deşi aplică reglementările UE pentru controlul tutunului. Aceasta poate reflecta o derogare economică, având în vedere contextul social şi economic al ţării şi pentru a sprijini industria internă de tutun.

Apropo, în Polonia, tutunul este cultivat în zonele din sud-estul ţării, şi, deşi subvenţiile directe au fost reduse treptat în cadrul PAC, există în continuare ajutoare pentru sectorul tutunului. După aderarea Poloniei la Uniunea Europeană în 2004, producătorii de tutun au continuat să beneficieze de ajutoare pentru modernizarea şi restructurarea culturilor de tutun.

4.Exemplul Bulgariei și României

Bulgaria şi România aplică reglementările UE, dar există presiuni economice pentru a sprijini industria tutunului intern (în special datorită numărului mare de fermieri şi fabrici de tutun). Deşi ambele ţări respectă reglementările FCTC şi legislaţia UE, există unele excepţii în aplicare care protejează anumite interese economice. Astfel, taxarea tutunului poate fi mai mică comparativ cu alte state din vestul Europei. De asemenea, ambele ţări au aplicat pachetele simple doar parţial sau cu întârzieri faţă de ţările din vest.

În context ar fi de notat că, în România, producătorii de tutun beneficiază de subvenţii şi ajutoare financiare pentru restructurarea culturilor şi tranziţia către alte culturi agricole. După aderarea la UE, România a implementat diverse măsuri de sprijin pentru fermierii care cultivă tutun, iar subvenţiile directe au fost acordate pentru a sprijini aceste activităţi economice. Totuşi, ca şi în alte state din estul Europei, subvenţiile pentru tutun sunt mai mici decât în ţările din vestul Europei, dar încă sunt ajutoare destinate restructurării şi modernizării sectorului.

5. Exemplul Ungariei

Ungaria a adoptat multe dintre măsurile FCTC, dar există zone gri în care reglementările nu sunt la fel de stricte. De exemplu, există în continuare o piaţă destul de largă pentru produse de tutun mai ieftine, care sunt destinate unui public mai larg.

6.Exemplul Chinei

China este cel mai mare producător de tutun din lume şi, de asemenea, oferă subvenţii semnificative pentru fermierii care cultivă tutun. Astfel, Guvernul chinez sprijină agricultura tutunului printr-o serie de subvenţii directe şi oferind suport pentru infrastructură. Producătorii de tutun din China primesc ajutoare financiare pentru a susţine activitatea agricolă şi pentru a îmbunătăţi producţia de tutun. În plus, în China există programe guvernamentale de stabilizare a preţurilor şi de suport pentru fermierii mici, care au drept scop să asigure un venit constant cultivatorilor de tutun.

7. Exemplul Indiei

India este al doilea mare producător de tutun din lume, iar guvernul indian oferă subvenţii pentru cultivarea tutunului în diverse forme. Astfel, fermierii care cultivă tutun beneficiază de ajutoare financiare şi de sprijin pentru infrastructura de irigaţie şi alte tehnologii agricole, care ajută la îmbunătăţirea producţiei de tutun. Subvenţiile pentru tutun sunt destinate în special fermierilor din regiunile Andhra Pradesh, Karnataka și Gujarat, care sunt cele mai mari zone de producţie. Guvernul indian oferă, de asemenea, subvenţii pentru proiecte de reconversie agricolă, prin care fermierii pot trece de la cultivarea de tutun la alte culturi.

Acestea sunt doar câteva exemplu, dar şirul lor poate fi continuat. Acum este important ca factorii decizionali să înţeleagă că relansarea industriei tutunului poate realmente da un impuls dezvoltării economiei naţionale. Iar pentru aceasta nu trebuie de inventat nimic nou – pur şi simplu trebuie studiată experienţa relevantă a altor ţări şi de preluat cele mai bune practici în Republica Moldova.

Trebuie să înţelegem că relansarea industriei tutunului în Republica Moldova nu înseamnă ignorarea sănătăţii publice, ci găsirea unui echilibru între măsurile de prevenire şi dezvoltarea economică. Este evident că alte ţări, inclusiv SUA, China, India, dar şi state membre ale Uniunii Europene, au adoptat politici flexibile, adaptate propriilor realităţi economice şi sociale. Prin subvenţii, sprijin tehnologic, modernizarea producţiei şi politici fiscale rezonabile, aceste state reuşesc să menţină în viaţă un sector important, creând locuri de muncă şi asigurând venituri bugetare semnificative.

În Republica Moldova ignorarea completă a acestei industrii a dus, paradoxal, la creşterea consumului şi a importurilor, fără nici un beneficiu real pentru economia locală. Prin urmare, este momentul ca factorii decizionali să iasă din paradigma rigidă a interdicţiilor şi să adopte o politică pragmatică, axată pe dezvoltare durabilă.

Este nevoie de un parteneriat activ între stat, agricultori şi industrie, inspirat din modelele altor ţări. Revitalizarea acestei ramuri ar putea crea zeci de mii de locuri de muncă, ar susţine satele, ar aduce venituri la buget şi ar reda Moldovei o industrie tradiţională cu potenţial de export și modernizare. Nu trebuie reinventată roata, ci doar să învăţăm din ce funcţionează în alte părţi.

sursa: coment.md