De cinci ani, angajații Poliției de Frontieră sărbătoresc Ziua Polițistului de Frontieră European prin desfășurarea campaniei de donare voluntară de sânge „Oameni pentru oameni”, transmite CURENTUL.
De la an la an numărul polițiștilor de frontieră doritori de a dona sânge este în creștere, ceea ce ne confirmăm că suntem o entitate cu oameni mărinimoși, care pe lângă obligativitatea să-și exercite atribuțiile funcționale, sunt deschiși către societate.
Astăzi, 25 mai, opt puncte de colectare a sângelui, dislocate în mai multe localități ale țării, au fost deschise pentru circa 600 de angajați IGPF înscriși în lista doritorilor de a dona.
Printre cei 120 de polițiști de frontieră, prezenți încă de la primele ore ale dimineții la sediul IGPF, s-a numărat conducerea Poliției de Frontieră care a mulțumit efectivului pentru gestul civic. Au fost adresate urările de sănătate, putere și voință în tot ceea ce fac și i-a îndemnat să păstreze tradițiile frumoase.
Anul trecut, circa 250 de litri de sânge au fost donați în cadrul campaniei. Pentru acest gest Poliția de Frontieră este menționată cu Diploma Guvernului R. Moldova, dar și sunt adresate mesaje de mulțumire polițiștilor de frontieră care au răspuns pozitiv acțiunii umanitare și s-au prezentat în punctele de colectare a sângelui.
Rămânem cu speranța că și în acest an vom reuși să implicăm cât mai mulți donatori, care conștientizează că fiecare picătură donată de sânge este de neprețuit.
Totodată, în contextul sărbătorii o delegație a Poliției de Frontieră, condusă de Fredolin Lecari, șeful IGPF, a participat în Polonia la Conferința privind securitatea frontierei și festivitățile dedicate Zilei Frontierei și a Gărzii de coastă Europene.
Evenimentul a fost organizat sub egida Agenției FRONTEX.
Organizatorii au oferit participanților posibilitatea de a realiza schimb de informații și practici, de a vizita un amplu spațiu expozițional, cuprinzând standuri de echipamente care pot fi utilizate în supravegherea frontierelor, cât și preluate diverse materialele informative de interes referitoare la capabilitățile și specificațiile tehnice ale echipamentelor dedicate activităților de control al frontierei.
Cristina Parfeni