Cu ocazia Zilei Internaționale „Zero discriminare”, Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) a organizat, în fața Președinției, un flashmob „ZERO discriminare, PLUS toleranță”, în contextul unei postări a Președintelui Igor Dodon, în care a menționat că „liberalismul, toleranța și egalitatea de gen sunt învățături false”, transmite CURENTUL.
Membrii PAS menționează că libertatea individuală, toleranța și egalitatea de gen sunt valori sunt valori fundamentale într-un stat democratic.
„Am fost martorii unei scăpări ale domnului Președinte de Ziua Triumfului Ortodoxiei unde a scris că liberalismul, toleranța și egalitatea de gen sunt improprii poporului nostru. Noi, fiind toleranți, îi dăm o șansă Președintelui să vină aici, să-și ceară scuze în fața doamnelor și în fața tuturor celor care s-au simțit lezați de spusele Președintelui”, a spus secretarul general PAS, Igor Grosu.
„Retorica medievală este inacceptabilă în 2018. Vrem să aducem aminte Președintelui și preoților lui că Hristos, în parcursul său lumesc, a promovat toleranța față de toți”, a spus Vladimir Bolea.
Cristina Parfeni