[ X ]
Cu ce s-a încheiat a șasea reuniune a Comisiei Comune pentru Integrare Europeană dintre Parlamentul Republicii Moldova și Parlamentul României
21 Noiembrie

În perioada 20-21 noiembrie are loc reuniunea Comisiei Comune pentru Integrare Europeană dintre Parlamentul Republicii Moldova și Parlamentul României, informează CURENTUL.

Copreședintele Comisiei Comune pentru Integrare Europeană dintre Parlamentul Republicii Moldova și Parlamentul României, George Mocanu, a vorbit despre scopul întrevederii.

„Este o plăcere și onoare să ne aflăm în Parlamentul de la București în cadrul ședinței. Am avut, mai întâi, o trecere în revistă a principalelor proiecte care se desfășoară în acest moment în Republica Moldova cu sprijinul României. De asemenea, au fost foarte multe proiecte și propuneri concrete pentru perioada următoare, care se referă la stagiile de practică pentru funcționarii publici, la tarifele de roaming, sporirea controlului Parlamentar pentru a accelera implementarea proceselor de interconexiune energetică, care sunt o prioritate strategică a noastră. Totodată, vreau să mulțumesc Parlamentului României, Guvernului României, Președinției și cetățenilor României pentru sprijinul constant acordat Republicii Moldova”, a declarat el.

Bogdan-Ionel Rodeanu, copreședintele Comisiei Comune pentru Integrare Europeană dintre Parlamentul Republicii Moldova și Parlamentul României, a comunicat despre prioritățile asumate din cadrul reuniunii Comisiei.

„Ne bucurăm de finalizarea celei de-a 6-a reuniuni a Comisiei pentru Integrarea Europeană dintre Parlamentul Republicii Moldova și cel al României. Acest sfârșit al reuniunii înseamnă un nou început, un început a ceea ce înseamnă o accelerare a cooperării bilaterale la nivel Parlamentar, o seamă de asumări firești a celor entități dintre cele 2 Parlamente. În momentul de față, ne-am asumat un plan de acțiuni, o serie de priorități, care vor contribui direct la tot ceea ce înseamnă reformă, întărirea instituțiilor statului, asistență tehnică și financiară pentru Republica Moldova, ca sprijin direct și asumat din partea României”, a conchis el.

Amintim că, reuniunea are loc în preajma Summit-ului Parteneriatului Estic de la Bruxelles din 24 noiembrie, precum și în contextul stabilirii priorităților comune pentru perioada în care România va deține Președinția Consiliului Uniunii Europene, la începutul anului 2019.

Mihaela Conovali

Inapoi la arhiva noutaților