Șapte judecători ai Curții Supreme de Justiție care au depus anterior cereri de demisie, efectele juridice ale cărora au fost suspendate prin intermediul unei dispoziții a Comisiei pentru Situații Excepționale (CSE), își vor înceta activitatea în calitate de judecători ai instanței, informează CURENTUL.
Comisia pentru Situații Excepționale a intervenit cu ajustări în dispoziția respectivă prin care a abrogat unele prevederi particulare, inclusiv cea referitoare la suspendarea efectelor juridice ale cererilor de demisie a judecătorilor CSJ, pe un termen de 30 de zile. Decizia a fost aprobată în contextul în care autoritățile statului au ajustat cadrul normativ cu mecanismele necesare pentru soluționarea dificultăților legate de completarea provizorie a locurilor vacante de judecător la instanța judecătorească supremă și au inițiat concursul pentru suplinirea, prin transfer temporar, a funcțiilor vacante de judecător la Curtea Supremă de Justiție.
O altă decizie a Comisiei stipulează că, în contextul celei de-a doua reuniuni a Comunității Politice Europene, organizate pe 1 iunie 2023, în Republica Moldova, Ministerul Afacerilor Interne și instituțiile sale subordonate vor urma aceeași procedură de achiziții care a fost atribuită anterior Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene.
De asemenea, membrii CSE au decis să fie reluată activitatea Sălii Expres din incinta Aeroportului Internațional Chișinău.
Dispoziția nr. 66 din 10 aprilie a Comisiei Situației Excepționale poate fi consultată aici.