[ X ]
Cristina Lesnic a discutat cu Șeful Misiunii OSCE în Moldova pe marginea mai multor subiecte abordate în cadrul dialogului dintre Chișinău și Tiraspol
25 Iulie

Viceprim-ministrul Cristina Lesnic a avut o întrevedere cu Șeful Misiunii OSCE în Moldova Michael Scanlan, transmite CURENTUL.

Oficialii au purtat discuții pe marginea subiectelor abordate în cadrul dialogului dintre Chișinău și Tiraspol, evoluțiilor recent înregistrate în procesul de negocieri, fiind evidențiate rezultatele obținute în implementarea unor teme ce figurează în pachetul „Berlin plus”, în particular, pe subiectul școlilor cu predare în grafie latină din regiunea transnistreană, terenurilor agricole din raionul Dubăsari, mecanismului de acces în traficul rutier internațional a autovehiculelor din regiunea transnistreană, asigurării liberei circulații între cele două maluri ale Nistrului, precum și pe marginea organizării interacțiunii în domeniul telecomunicațiilor.

Totodată, au fost abordate aspecte referitoare la situația din Zona de Securitate, efectuarea studiului de fezabilitate și organizarea lucrărilor de reparație/modernizare a infrastructurii podului dintre localitățile Gura Bâcului și Bâcioc.

Au fost evidențiate rezultatele ședinței Comisiei guvernamentale pentru reintegrarea țării din data de 11 iulie 2018, precum și recenta organizare a sesiunii de instruire pentru reprezentanții misiunilor diplomatice acreditate la Chișinău, în care a fost expus mecanismul de admitere în traficul rutier internațional a autovehiculelor din regiunea transnistreană.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților