În perioada 07-12 iunie, mai mulți copii au fost instruiți de pompierii Inspectoratului General pentru Situații de Urgență în domeniul bazelor securității vieții, transmite CURENTUL.
Activitățile au avut loc în taberele cu sejur de zi organizate în cadrul școlii de arte din orașul Florești și liceului teoretic „Tudor Vladimirescu din municipiul Chișinău. Aici, salvatorii au desfășurat lecții de viață pentru copii și le-au vorbit despre regulile antiincendiare, măsurile de prevenire a incendiilor, dar și comportamentul corect în diverse situații de risc printre care cutremure de pământ, inundații, condiții meteorologice nefavorabile.
De asemenea, angajații IGSU au îndemnat copiii să fie foarte prudenți în perioada vacanței de vară, dar și le-au menționat regulile de siguranță personală, care trebuie să fie respectate în perioada estivală inclusiv și regulile de comportamentul corect în preajma bazinelor acvatice cu scopul prevenirii înecurilor. Mai mult, aceștia, au fost familiarizați cu munca salvatorilor și au avut posibilitate de a explora tehnică și echipamentul specializat de intervenție IGSU, dar și au participat în activitățile interactive organizate de pompieri.
Astfel, copiii au stins focare improvizate și au refulat apa din furtunuri. Potrivit Inspectoratului, astfel de instruiri se realizează pe parcursul vacanței în toate regiunile țării noastre și au drept scop promovarea siguranței și prevenirea riscurilor în rândul tinerii generații.
Cristina Pendea