Ministrul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, Vasile Bîtca s-a întâlnit cu Șeful Secretariatului Consiliului interguvernamental pentru cooperare în domeniul construcțiilor a statelor membre CSI, Alexandr Mesanikov, transmite CURENTUL.
Oficialii au discutat despre colaborarea în cadrul Comisiei pentru formarea prețurilor în domeniul construcțiilor a Consiliului interguvernamental pentru cooperare în domeniul construcțiilor statelor membre CSI, precum și și-au exprimat recunoștința pentru suportul și colaborarea eficientă în organizarea ultimului eveniment, în acest sens.
În cadrul discuțiilor Alexandr Mesanikov a vorbit despre domeniile și prioritățile activității Consiliului, precum și a menționat importanța cooperării a statelor – membre CSI în domeniul construcțiilor, fiind unui între cele mai importante domenii complexului economic al țării. De asemenea, oficialul a prezentat evoluția reuniunilor Consiliului, precizând că au fost stabilite subiectele propuse spre discuție în cadrul ședințelor planificate pentru anii 2017-2018.
Totodată, subiect de discuție a constituit activitatea „Centrului Federal pentru formarea prețurilor în domeniul construcțiilor și industriei materialelor de construcții”, inclusiv progresele și cele mai importante momente ale activității centrului.
Șeful Secretariatului Consiliului interguvernamental pentru cooperare în domeniul construcțiilor statelor membre CSI, Alexandr Mesanikov a fost însoțit de Irina Liscenco șefa Centrului Federal autonom „Centru Federal pentru formarea prețurilor în domeniul construcțiilor și industriei materialelor de construcții”, Tatiana Șpileva, redactor-șef al „Buletinului de tehnologii în construcții”.
Cristina Pendea