Ministrul Educației, Culturii şi Cercetării, Monica Babuc, în cadrul unei conferințe de presă, a anunțat despre semnarea contractului de parteneriat public-privat pentru proiectarea și construcția Arenei Chișinău, informează CURENTUL.
„Cele mai importante clauze contractuale prevăd: partenerul privat se angajează să execute lucrări de proiectare și construcție a complexului multifuncțional, inclusiv dotarea cu mobilier, instalarea de accesorii și echipamente, proiectarea peisagistică, drumuri, conectarea la utilități și alte activități de infrastructură în conformitate cu oferta tehnică și financiară prezentată de către partenerul privat în cadrul concursului”, a precizat Babuc.
Totodată, ea a vorbit despre termenul construcției. „Partenerul privat se angajează să execute construcția complexului multifuncțional Arena Chișinău timp de 12 luni din momentul recepționării autorizației pentru construcție”, a conchis ea.
Mihaela Conovali