[ X ]
Contrabandă cu țigări din Emiratele Arabe Unite în valoare de peste 2 mln. euro investigată de vameși
10 Februarie

Ofițerii subdiviziunilor specializate ale Serviciului Vamal și procurorii PCCOCS investighează o schemă de contrabandă cu peste două milioane de pachete de țigări, în urma perchezițiilor la patru adrese din Căușeni, în ziua de miercuri, 9 februarie 2022, transmite CURENTUL.

Ca urmare a perchezițiilor, oamenii legii au ridicat și patru mijloace de transport folosite la transportarea produselor din tutun. În dosar este vizat un agent economic din stânga Nistrului și un broker vamal, care a depus, în perioada 09-13 decembrie 2020, patru declarații vamale de import a țigărilor care conțin tutun cu filtru. Totodată, precizăm faptul că țigările erau transportate din Emiratele Arabe Unite. În continuare, urmează să se decidă asupra aplicării sechestrului pe produsele de tutun, care au o valoare estimativă de circa șase milioane de lei.

Investigațiile sunt în stadiu preliminar, iar oamenii legii urmează să stabilească toate circumstanțele relevante cazului, inclusiv persoanele implicate.

Inapoi la arhiva noutaților