Militari din cel de-al 16-lea contingent al Armatei Naționale în operațiunea de menținere a păcii KFOR din Kosovo au participat la competiția KFOR Invictus Challenge, transmite CURENTUL.
Evenimentul a avut loc pe teritoriul bazei militare Film City din Pristina și a reunit echipe de militari din: Italia, Ungaria, Slovenia, Polonia, Letonia, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, SUA, Croația, Austria, Cehia.
Potrivit comandantului KFOR-16, locotenent-colonel Vladimir Covalenco, din partea Armatei Naționale la activitate au participat șase pacificatori, care, alături de colegii lor din alte contingente, au efectuat diferite exerciții fizice, atât individual cât și în grup. Evenimentul este o premieră pentru operațiunea KFOR și are scopul de a dezvolta spiritul de echipă și a crește interoperabilitatea dintre contingentele internaționale”, a spus locotenent colonelul Covalenco.
De menționat că pe lângă misiunile de bază stabilite de comandamentul operațiunii KFOR, pacificatorii moldoveni participă și la alte evenimente sportive organizate de militarii din alte state, cum ar fi competiţia DANCON March, desfășurată de contingentul din Danemarca în scop caritabil. În anul 2019, un militar al Armatei Naționale a ocupat locul doi în în cadrul acestui eveniment.