[ X ]
Contingentul Armatei Naționale, detașat în misiunea KFOR din Kosovo, și-a început activitatea
23 Februarie

Militarii Armatei Naţionale, aflaţi în operaţia de menţinere a păcii KFOR, au început executarea misiunilor în zona de responsabilitate, informează CURENTUL.

Potrivit comandantului contingentului moldovenesc, maior Andrei Cotelevschi, până în prezent, pacificatorii moldoveni au participat la antrenamente de tip fire phobia, fiind instruiţi de colegii italieni, precum și la ședințe practice de evacuare a răniţilor cu elicopterul.

Maiorul Cotelevschi a specificat că recent, militarii moldoveni, italieni și macedoneni au executat un marș forțat pe distanța de 20 km, pe Valea Rugovei (Rugova Valley), situată în vestul regiunii Kosovo. Deplasarea s-a desfășurat pe un traseu complet acoperit de zăpadă, pornind de la altitudinea de 1 300 metri până la 1 650 metri.

Cel de-al 18-lea contingent al Armatei Naţionale a plecat în Kosovo în luna ianuarie, curent.

Acesta este format din 41 de militari profesionişti, dintre care un ofiţer de stat major, şapte genişti şi un pluton de 33 de militari.

Pacificatorii moldoveni sunt dislocați în localitatea Pech și fac parte din Comandamentul Regional-Vest (Regional Command West).

Inapoi la arhiva noutaților