[ X ]
Consumatorii vor fi informați cum își pot apăra drepturile în domeniul energetic!
19 Martie

Cetățenii vor fi informați, prin diverse activități, spoturi și pliante, despre competențele Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică, precum și despre cum își pot apăra drepturile în calitate de consumator în domeniile pe care instituția le reglementează, scrie www.radiochisinau.md.

Potrivit sursei citate, campania de informare se va desfășura până în luna octombrie.

Șeful Serviciului comunicare al ANRE, Galina Sanduța, a declarat pentru IPN că obiectivul campaniei este educarea percepției publice despre rolul ANRE în domeniul protecției consumatorului. „Pentru noi este foarte important ca cetățenii să cunoască că ANRE se ocupă nu doar de tarife, prețuri, măriri, scăderi, dar și că în momentul în care apare o problemă, consumatorul se poate adresa la noi. De asemenea, foarte puțini dintre consumatori cunosc despre faptul că în cadrul Agenției avem și o secție care se numește Protecția consumatorului, în cadrul căreia colegii noștri pot îndruma și ajuta un cetățean care s-a confruntat cu o problemă în ceea ce ține de respectarea drepturilor de către un operator sau altul”, a menționat Galina Sanduța.

În cadrul a primului seminar a fost lansat un spot social, care urmează să fie difuzat online, la TV, inclusiv la televiziunile regionale. Agenția își propune să ajungă la cât mai mulți consumatori din țară. De asemenea, vor fi deplasări în teren, unde vor fi organizate întâlniri cu cetățenii, vor fi distribuite pliante și broșuri informative.

Oamenii vor informați și despre existența liniei verzi: +373 800 10 008, la care pot apela atunci când le sunt încălcate drepturile în calitate de consumator. De exemplu, atunci când întâmpină o problemă la o stație PECO, în cazul în care a fost deconectat pe o perioadă mai mare de la energia electrică sau, de exemplu, când primește un refuz nejustificat din partea furnizorului de a încheia contractul de prestări servicii.

Conform competențelor, ANRE asigură respectarea drepturilor consumatorilor finali prin intermediul monitorizării activității titularilor de licențe care desfășoară activități în sectoarele reglementate și are posibilitatea de a sancționa companiile atunci când nu sunt respectate drepturile legitime ale consumatorilor, examinează și soluționează problemele expuse în reclamațiile consumatorilor finali în procedură extrajudiciară etc.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților