[ X ]
Consulul general al R. Moldova din Istanbul reținut pentru corupere pasivă
17 Noiembrie

Consulul general al Republicii Moldova din Istanbul a fost reţinut ieri de Procuratura Anticorupţie fiind bănuit într-un dosar de corupere pasivă. Operaţiunea de reţinere a avut loc pe Aeroportul Internaţional Chişinău, în momentul în care oficialul coborâse din avionul care tocmai aterizase din Turcia, transmite CURENTUL.

Documentarea acţiunilor ilicite ale diplomatului a avut loc în toamna acestui an de Procuratura Anticorupţie, Procuratura municipiului Chişinău, cu suportul Serviciului de Informaţii şi Securitate.

Potrivit probelor acumulate, consulul ar fi primit bani şi bunuri pe teritoriul consulatului RM din Istanbul în schimbul urgentării şi simplificării unor servicii consulare. De asemenea, acesta mai este bănuit de încălcarea flagrantă a legislaţiei la eliberarea actelor de intrare şi şedere pe teritoriul Republicii Moldova pentru cetăţeni de origine arabă, dar şi de încălcarea regulilor ce ţin de politica privind lupta cu terorismul internaţional.

Consulul a fost reţinut preventiv pentru 72 de ore, iar acţiunile de urmărire penală continuă.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților